Acasă Actualitate Liber la angajări de medici fără rezidenţiat, în spitalele din Timişoara

Liber la angajări de medici fără rezidenţiat, în spitalele din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Începând cu data de 24 mai, unităţile sanitare din Timişoara, dar şi cabinetele medicilor de familie, pot angaja medici cu competenţe limitate, fără rezidenţiat. Absolvenţii facultăţilor de medicină, începând cu promoţia 2005, care nu au promovat concursul de rezidenţiat, se vor putea angaja ca medici cu competenţe limitate, în unităţi sanitare publice şi private, precum şi în cabinetele medicilor de familie, cu contract individual de muncă, pe o perioadă determinată sau nedeterminată, după caz.

Medicii cu competenţe limitate îşi vor desfăşura activitatea sub supravegherea unui medic specialist sau primar, conform fişei postului, nominalizat de managerul unităţii sanitare, respectiv de titularul cabinetului individual de medicină de familie. Aceştia vor putea îndeplini anumite sarcini în acordarea asistenţei medicale şi continuarea dezvoltării abilităţilor profesionale şi cunoştinţelor dobândite pe parcursul facultăţii.

Medicii cu competenţe limitate nu vor avea dreptul însă de a intra în relaţie contractuală directă cu casele de asigurări de sănătate, nu vor putea fi încadraţi în serviciile de ambulanţă şi nici nu au drept la parafă cu cod.

Posturile destinate medicilor cu competenţe limitate vor fi prevăzute separat în statul de funcţii al unităţii sanitare. Ocuparea acestora se va face prin concurs, cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare privind încadrarea medicilor. Medicii cu competenţe limitate încadraţi în unitatea sanitară sunt repartizaţi la locurile de muncă de directorul medical al unităţii, în funcţie de necesar.

Numai în 2010, peste 350 absolvenţi de medicină nu au reuşit să promoveze concursul de Rezidenţiat, iar în ultimii 5 ani au fost aproximativ 1000 de tineri în această situaţie.

Marţi, 24 mai, în Monitorul Oficial 358/23.05.2011 a fost publicat Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 527 pentru aprobarea Normelor metodologice privind încadrarea şi activitatea medicului cu competenţe limitate.

Comentarii

comentarii