Acasă Actualitate Liberalii arădeni cer fuziunea aeroportului Arad cu cel din Timişoara

Liberalii arădeni cer fuziunea aeroportului Arad cu cel din Timişoara

DISTRIBUIȚI

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, dar şi consilier judeţean, a solicitat public oficialilor din Ministerul Transporturilor urgentarea procedurilor prin care Aeroportul Internaţional Arad va fuziona cu Aeroportul „Traian Vuia” din Timişoara într-o viitoare companie aeroportuară a Banatului. Cererea consilierului judeţean vine după ce Aeroportul Internaţional Arad a fost inclus pe lista companiilor care adâncesc deficitul bugetar consolidat al statului pe anul 2011. Acesta consideră însă că decizia Ministerului Transporturilor în ceea ce priveşte conducerile viitoarei companii, adică una la Arad şi alta la Timişoara, aşa cum a sugerat ministrul Anca Boagiu, este de natură să nască îngrijorare.

„Consiliul Judeţean Arad nu-şi mai poate permite să susţină această gaură neagră şi, de aceea, trebuie să-i fie luată această povară. Se tot vorbeşte despre fuziunea celor două aeroporturi, cu beneficii de partea ambelor părţi, dar a trecut un an şi ne aflăm tot la stadiul în care se fac studii. Cel mai potrivit ar fi ca viitoarea companie să aibă o singură conducere, formată din arădeni şi timişoreni, mai ales că distanţa dintre Timişoara şi Arad va fi parcursă în numai câteva minute pe autostradă. Desigur, noi ne dorim ca sediul companiei să fie la Arad, dar decizia în acest sens aparţine Ministerului Transporturilor”, a declarat Ioan Cristina.

Anual, a precizat consilierul judeţean liberal, Consiliul Judeţean Arad alocă peste 500.000 de euro funcţionării aeroportului, care în prezent nu mai are nicio cursă regulată de pasageri, ci doar curse cargo.

Comentarii

comentarii