Acasă Politica Liberalii arădeni solicită decontul festivismului acţiunii „Aradul, întâiul oraş al Unirii”

Liberalii arădeni solicită decontul festivismului acţiunii „Aradul, întâiul oraş al Unirii”

DISTRIBUIȚI

Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad, solicită autorităţilor locale arădene să facă publice cheltuielile ocazionate de organizarea, la Arad, a manifestărilor prilejuite de sărbătorirea în avans a Zilei Naţionale. „Nu mă refer aici, strict, la sumele cheltuite de la bugetul local, ci şi la costurile avute de fiecare instituţie implicată, având în vedere că la Arad au fost aduşi inclusiv militari din alte judeţe, a fost o desfăşurare de forţe fără precedent. De asemenea, au trebuit plătiţi artiştii, au fost cheltuieli cu sonorizarea, scena, publicitatea şi aşa mai departe”, a declarat Ioan Cristina.
„Am asistat, din păcate, la un festivism ieşit din comun. Cunoaştem cu toţii istoria, faptul că Marea Unire a fost pusă la cale în Arad, dar de aici şi până la a organiza un eveniment întins pe mai multe zile, cu costuri pe măsură cred eu, e drum lung”, a explicat Ioan Cristina. Ioan Cristina, preşedintele Filialei Teritoriale PNL Arad a tras concluzia că, „de fapt, prin aceste acţiuni s-a intenţionat cheltuirea unor sume de bani, care au fost dirijate spre clientela de partid în timp ce majoritatea populaţiei se zbate în sărăcie”.
 

Comentarii

comentarii