Acasă Actualitate Liberalii îl bănuiesc pe deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean că a...

Liberalii îl bănuiesc pe deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean că a făcut poza cu premierul Orban fumând la Guvern

DISTRIBUIȚI
Ben Oni Ardelean

Autorul fotografiei făcute în biroul premierului Ludovic Orban la aniversarea acestuia este deputatul de Timiș Ben Oni Ardelean. Potrivit unor surse liberale citate de Libertatea, deputatul era printre invitații la petrecere, iar fotografia este făcută din partea încăperii în care se afla Ardelean.

În fotografia publicată prima dată de către Cristian Vasilcoiu, se află, alături de Orban, vicepremierul Raluca Turcan, ministrul Transporturilor Lucian Bode, ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, ministrul Economiei Virgil Popescu.

Însă aceștia nu erau singurii liberali care se aflau atunci în încăpere. Pe lângă fotograful de ocazie Ben Oni Ardelean, mai erau prezenți șeful Cancelariei Guvernului Ionel Dancă și ministrul Agriculturii Adrian Oros.

De altfel, tot într-o declarație pentru  Libertatea, premierul Orban a confirmat că mai erau ”trei colegi” în birou, luni, când a fost făcută fotografia. Tot atunci, Orban a negat că fotografia ar fi fost făcută de Ionel Dancă, indicând ca posibili autori pe un membru al personalului care a făcut servirea.

Ben Oni Ardelean este de profesie pastor baptist, el fiind totodată conferențiar la Facultatea de Teologie Baptistă a Universității București.

Parlamentarul de Timiş neagă însă această informaţie.

“E o minciună ordinară. Au fost vreo 40 care s-au perindat pe acolo, unii fiind clar adversari ai lui Orban. Şi nu mă las până nu voi afla cine a făcut fotografia”, a declarat Ardelean pentru deBanat.

Cinci membri ai guvernului Ludovic Orban au fost amendaţi, a anunţat Poliţia Capitalei, după apariţia fotografiei făcute în biroul premierului.

Conform unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, doi membri ai Executivului care apar în fotografie au primit fiecare câte două amenzi contravenționale fiecare, în cuantum de 3.000 de lei pentru fiecare persoană, pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară și pentru fumat în spațiu interzis.

Alţi doi membri ai Guvernului Orban au primit fiecare câte o amendă de 2500 de lei pentru nepurtarea măștii de protecție sanitară.

A cincea persoană a fost sancţionată cu o amendă contravenţională de 1000 de lei pentru purtarea măștii în mod necorespunzător. În imaginea apărută vineri, singura care are mască, dar o poartă sub bărbie este Raluca Turcan.

Conform premierului, fotografia care a provocat scandalul a fost făcută pe 25 mai, de ziua sa. În imagine, Ludovic Orban şi Ministrul de Externe Bogdan Aurescu fumează în birou şi nu au mască de protecţie.

Alţi trei demnitari din poză, de asemenea, nu au gura şi nasul acoperite de mască. Cei prezenţi au şi pahare cu alcool.

“Suntem oameni apropiați care ne cunoaștem. Îmi pare rău că această poză a apărut, pentru că ea nu exprimă ce se întâmplă la Guvern în cele 14-15-16 ore de muncă zilnică. Este o excepție, oamenii nu trebuie să se ia după poza asta, ci trebuie să respecte regulile pe care le-am stabilit. De altfel, și eu le respect tot timpul, îmi cer scuze că am compărut într-o situație care nu e conformă cu regulile, dar se mai întâmplă”, a spus Ludovic Orban.

Comentarii

comentarii