Acasă Administraţie Liberalii timișeni știu cum se va plafona prețul la energie electrică. Alin...

Liberalii timișeni știu cum se va plafona prețul la energie electrică. Alin Nica speră la un nou guvern Cîțu

DISTRIBUIȚI

Deși are atribuții limitate, fiind ”picat” de moțiunea de cenzură, Guvernul Cîțu face deja tot felul de planuri, până când, cred liberalii, va reveni la putere, iar atunci va putea emite din nou ordonanțe, inclusiv de limitare a prețurilor la curent electric. Alin Nica, liderul PNL Timiș, a prezentat modalitatea în care acest lucru va avea loc.

”Guvernul își vede de treabă, ne luptăm cu criza energetică. Guvernul va veni, când va putea emite din nou ordonanțe încă o dată, cu propunerea la care se lucrează deja la strategia de plafonare a prețurilor la energie. Dacă în prima schemă vizate au fost persoanele cu venituri reduse, în cea de a doua schemă de ajutor vizate sunt toate persoanele fizice, dar și persoanele juridice, în special IMM, care și ele sunt afectate de aceste fluctuații de preț de pe piața energiei și a gazelor. Ministerul lucrează acum la metodologie, astfel încât atunci Când vom avea guvern plin se va emite ordonanță de urgență care să stabilească mecanismele de plafonare. Plafonarea se dorește a se face încât să se elimine specula din partea producătorilor sau distribuitorilor, făcându-se o medie a prețurilor din lunile premergătoare creșterii accentuate a prețurilor. Guvernul va compensa diferența de preț, iar astfel nu se va simți în producția firmelor sau în facturile pe care oamenii le plătesc la distribuitor. Astfel, dorim să limităm și impactul inflaționist dat de electricitate, care s-ar transmite în tot coșul de consum zilnic”, a declarat Nica.

Măsurile luate de guvern nu s-ar limita aici pentru a aduce bunăstare.

Comentarii

comentarii