Acasă Cultura Librăria Humanitas organizează maratonul ”Cărțile verii la Timișoara”, timp de două zile

Librăria Humanitas organizează maratonul ”Cărțile verii la Timișoara”, timp de două zile

484
DISTRIBUIȚI

La librăria Humanitas de pe strada Eugeniu de Savoya nr. 6 va avea loc maratonul de lansări intitulat Cărțile verii 2019 la Timișoara,  la care vor participa mai mulți scriitori și critici literari din România, inclusiv din Timișoara.

Astfel, în perioada 28 -29 iunie, vor avea loc lansări de carte, dialoguri, sesiuni de autografe la care vor lua parte nume importante ale literaturii române, de la Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, până la Ioana Nicolaie, Tatiana Niculescu, Radu Paraschivescu.

Programul:

Vineri, 28 iunie
18.00 – 18.30
Lansarea romanelor
ARUNDHATI ROY, Ministerul fericirii supreme
VESNA GOLDSWORTHY, Monsieur Karenin
bestselleruri Humanitas Fiction la Bookfest 2019
Vor vorbi : Gabriela Glăvan, Ioana Nicolaie, Denisa Comănescu

18.30- 19.00
Romanul verii 2019
Lansarea celui mai recent roman al celebrei scriitoare americane
Elizabeth Gilbert
Orașul fetelor
Vor vorbi: Tania Țunaș, Robert Șerban, Lidia Bodea/GM

19.00 –19.30
Lansare de carte și sesiune de autografe
IOANA NICOLAIE
Cartea Reghinei 
bestseller Humanitas la Bookfest 2019
Vor vorbi : Ioana Nicolaie,  Adriana Babeți și Lidia Bodea

19.30–20.30
Eveniment MIRCEA CĂRTĂRESCU
Lansare de carte și sesiune de autografe
Melancolia, bestseller Humanitas la Bookfest 2019
Vor vorbi : Mircea Cărtărescu, Cristina Chevereșan și Robert Șerban

Sâmbătă, 29 iunie
16.30 – 17.00
Lansare de carte
MICHEL HOUELLEBECQ
Serotonină, bestseller Humanitas Fiction la Bookfest 2019
Vor vorbi : Vasile Popovici și Denisa Comănescu

17.00 – 17.30
Colecția „Știință“ – lansarea celor mai recente trei volume
MAX TEGMARK, Viața 3.0. Omul în epoca inteligenței artificiale
CARLO ROVELLI, Ordinea timpului
CARLO ROVELLI, Realitatea nu e ceea ce pare
Vor vorbi: Mircea Cărtărescu și Cătălin Bunoiu

17.30– 18.00
Lansare de carte și sesiune de autografe
TATIANA NICULESCU
Regele și Duduia. Carol II și Elena Lupescu dincolo de bârfe și clișee,
bestseller Humanitas la Bookfest 2019
Vor vorbi: Tatiana Niculescu și Vasile Popovici

18.00 – 18.45
Eveniment GABRIEL LIICEANU
Lansare de carte și sesiune de autografe
Caiet de ricoșat gânduri sau despre misterioasa circulație a ideilor de-a lungul timpului,
bestseller Humanitas la Bookfest 2019
Vor vorbi: Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici

18.45 –19.15
Lansare de carte și sesiune de autografe
RADU PARASCHIVESCU
Fluturele negru, ediția 2019
Vor vorbi: Radu Paraschivescu, Robert Șerban

19.15–20.00
Eveniment HORIA-ROMAN PATAPIEVICI
Lansare de carte și sesiune de autografe
Anii urii, bestseller Humanitas la Bookfest 2019
Vor vorbi: Horia-Roman Patapievici, Gabriel Liiceanu, Mircea Mihăieș.

Comentarii

comentarii