Condițiile de participare precum și cerințele solicitate prin caietul de sarcini au fost, de la început, neclare, fiind solicitate mai multe clarificări, angajații Biroului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei Timișoara, fiind nevoiți să prelungească termenul de răspuns al acestora și implicit data depunerii ofertelor până ăn 23.01.2024.
În pofida cerințelor pertinente și în limitele legale ale ofertanților interesați care au solicitat clarificări cu privire la modalitatea de desfășurare a serviciilor, funcționarii din cadrul Biroului de Achiziții Publice s-au supărat că au fost deranjați. Prim urmare, în răspunsul Primăriei Timișoara toți au fost făcuți ”proști”: „din solicitările de clarificare transmise reiese faptul că solicitanții nu se ridica la nivelul minim al cunoștințelor necesare înțelegerii conținutului caietului de sarcini, implicit a cerințelor minime de a face dovada cunoștințelor tehnice (profesionale) în domeniul topografiei și a cadastrului, de a înțelege cerințele din caietul de sarcini și tipul de lucrări care urmează a le executa. Cine are cunoștințe temeinice în domeniul topografiei și cadastrului poate înțelege prevederile și cerințele caietului de sarcini precum și legislația aferentă în domeniu, fără a fi nevoiți de explicații suplimentare”.
Prin răspunsul consolidat dat numeroaselor solicitări de clarificări, în care posibilii ofertanți au încercat să lămurească cât mai multe detalii tehnice de execuție, angajații PMT s-au arătat vizibil deranjați atât de faptul că mai multe societăți și-au arătat interesul față de anunțul public cât și de faptul că le-au fost puse la îndoială abilitățile de a gestiona o achiziție publică. Astfel că, fără nicio bază legală, angajații PMT, au „mustrat” în mod direct pe orice a „îndrăznit” să deranjeze cu vreo clarificare în prag de sărbători, subliniind încă din primele rânduri ale documentului publicat online că primăria „urmărește încheierea unui contract de servicii cu un prestator ce are capacitatea și personalul pregătit să facă față complexității lucrării”, cu toate că principala condiție de demonstrare a capacității tehnice făcea referire la experiența similară a societății, nefiind niciun criteriu de departajare în funcție de personalul cheie, cum legea permite/prevede în situații de acest gen.
Din cuprinsul clarificărilor publice, putem concluzionă că pentru aceste servicii nu a existat un caiet de sarcini clar și nici indicații prin care potențialii ofertanți să își poată stabili în mod corect prețul, pe de o parte, iar pe de altă parte prețul oferit să fie rezultatul pieței, al liberei concurente între operatorii economici care participă la procedura de achiziție, autoritatea contractanta încălcând astfel principiile transparenței și eficienței utilizării fondurilor publice.
Cu toate că, în conformitate cu legea 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, cât și cele asumate de Primăria Municipiului Timișoara prin fisa de date, termenul de a mai formula contestații/clarificări/modificări a fost depășit, în data de 16.01.2024 a fost publicată în Sicap, contestația unui ofertanta interesat, care a solicitat cu vehemență modificarea condițiilor de participare, sub „amenințarea” adresării instanțelor de judecată în cazul unui răspuns negativ.
Conform Legii 101/2016, termenul legal de formulare a unei contestații este cuprins între 7 și 10 zile lucrătoare de la data publicării anunțului, în funcție de valoarea estimată a serviciilor (cazul de față fiind 20.12.2023) , termenul de depunere a solicitării de clarificări declarat în fișa de date fiind cu 10 zile înainte de data depunerii a ofertelor (cazul de față fiind 13.01.2024), iar termenul în care Primăria Municipiului Timișoara este obligată să dea curs solicitării fiind cu 5 zile înainte de data depunerii a ofertelor (cazul de față fiind 18.01.2024).
Însă, între data publicării în SICAP a contestației formulate (17.01.2024) și data publicării răspunsului Primăriei Municipiului Timișoara (19.01.2024), în data de 18.01.2024 a fost adusă la cunoștința persoanelor interesate, că termenul de depunere a ofertelor a fost prelungit cu încă 7 zile, respectiv 30.01.2024.
Totodată, posibilul ofertant ce a inițiat solicitarea, a înregistrat documentul denumit „contestație” în cadrul Autorității Contractante în data de 16.01.2024 fiind publicat în Sistemul de achiziții publice în data de 17.01.2024, trecând peste prevederile Legii 101/2016, Articolul 8 (1) „Persoana care se consideră vătămată de un act al autorităţii contractante poate sesiza Consiliul în vederea anulării actului autorităţii contractante, obligării acesteia la emiterea unui act sau la adoptarea de măsuri de remediere”.
Dat fiind faptul că tocmai condițiile de participare privind experiența similară solicitată de autoritatea contractantă, respectiv demonstrarea finalizării unor proiecte similare în cuantum de 400.000 de lei din maxim 3 contracte, nu se pliau în totalitate cu experiența posibilului ofertant, ce însuși a declarat în conținutul documentului transmis că este un „vechi client de-al casei” , acesta a înregistrat DIRECT Autorității Contractante contestația redactată, și nu în cadrul Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, încălcând astfel mai multe prevederi ale legislației. Mai mult de atât, PMT a dat curs unei contestații înregistrate în mod nelegal, întocmită în afara parametrilor legislativi, doar pentru a putea oferi șansa unei societăți să participe în cadrul unei licitații publice.
Aceeași angajați ai Primăriei Timișoara care îi făceau proști pe cei care au cerut clarificări au dat curs unei solicitări tardive și au procedat la adoptarea unor măsuri de remediere în vederea favorizării unui posibil ofertant, cu doar câteva zile înainte de data limită de depunere a ofertelor, aprobând modificarea condițiilor de participare prin eliminarea obligației de a cumula valoarea necesară dintr-un număr de maxim 3 contracte și prelungesc termenul de depunere al ofertelor, încălcând orice principii etice.
Prin urmare, angajații Primăriei Timișoara, Departamentul Patrimoniu și Birou de achiziții publice, ceartă și jignesc orice persoană interesată de anunțul publicat, subliniind nevoia de experiență ți capacitatea tehnică necesare pentru aceste servicii, dar se dau peste cap încălcând legea ca să modifice regulile și condițiile cu doar puțin timp înainte de data limită de depunere, acest lucru fiind realizat doar pentru a crea un avantaj unei societăți.
Cine este aceasta societate și ce legătura are cu conducerea Primăriei Timișoara, sau cu angajații Primăriei Timișoara, nu se poate ști, deocamdată, însă abaterile legislative de către toate aceste persoane în cadrul unei licitații publice cu o asemenea valoare nu pot fi trecute cu vederea.
Admiterea unei contestații depuse în afara termenelor legale, modificarea condițiilor principale de participare, cât și asumarea soluționării unei contestații ce nu cade în competenta autorității contractante, acțiuni comise în afara legii, nu fac altceva decât să scoată în evidență favorurile aduse de către Primăria Timișoara unei societăți care, deși nu are capacitatea tehnică/economică de a participa în cadrul acestei licitații, are „puterea de a convinge” că va duce la bun sfârșit niște lucrări, ridicând numeroase semne de întrebare legate de integritatea și supremația interesului public afișate de angajații Primăriei Timișoara.
Comentarii
comentarii