Am avut în ultimii ani, în România, tot felul de partide şi de lideri ai lor care au întors pe dos formaţiuni, au schimbat structuri parlamentare alese, au demolat guverne, au înfiinţat partide nealese de electorat, oameni care s-au ridicat din nisip şi au ajuns (cu) „stele” pe bolta politicii româneşti. Dacă ne uităm şi ne luăm ad litteram la respectarea democraţiei, vedem ce-a ieşit la noi: haos pe toate fronturile – politic, pentru că de aici pleacă toate relele, economic, social.
Acum trăim sub zodia schimbărilor provocate de mici partide, care au văzut lumina zilei ca urmare a unor dezertări din formaţiunile cu care au ajuns în Parlament, s-a format câte un grup al independenţilor şi un UNPR inteligent, care i-a adunat pe toţi dezertorii. Şi, uite-aşa, mare fluviu UNPR-ist îşi adună apele sub comanda generalului Oprea, ultima achiziţie fiind cei 9 parlamentari ai PPDD, care în urma fuziunii prin absorbţie, îi vor prezenta onorul domnului general Gabi.
PLR, desprins din PNL a reuşit, şi el, să fuzioneze cu PC (adică să-i ia pe conservatorii lui Voiculescu) şi să formeze ALDE, dar Tăriceanu are mână prea slabă pentru a fi un Oprea.
Când partide mari fuzionează este prea puţin interesant, dar când surcelele se adună, pot forma buturuga care răstoarnă carul mare. UNPR, spre exemplu, a reuşit să devină acel partid care nu mai e chir „de buzunar”, care a reuşit să ia în Parlament locul UDMR. Ceea ce nu e rău deloc.
Pe plan local, mutările de la centru au avut întotdeauna efecte ciudate. Ţărănistul Gheorghe Ciuhandu a rămas un lup singuratic, care nu a acceptat să pactizeze cu nimeni şi a preferat să moară (politic) cu ştampila PNŢCD în mână, până i-a luat-o şacalul Pavelescu. Din partid s-a ales praful.
Maria Grapini (ex-PC) i-a bătut obrazul lui Daniel Constantin pe lungimea unei scrisori deschise în care l-a făcut cum s-a priceput doamna mai bine, aproape mai bine decât un procuror DNA; totuşi Maria Grapini s-a ales de pe urma PC cu un mandat de eurodeputat cu leafă mare, în euro, şi cu cheile sediului PC din Primăria Veche, pentru că deşi a plecat singură, nu le-a lăsat rămaşilor cheile birourilor. Şi astfel, ALDE a pus crucea PC-ului, care a avut soarta PNŢCD. Doamna Grapini a anunţat că-şi va face un partid al adevăraţilor umanişti.
Un caz aparte este cel al senatorului PPDD de Timiş, Ioan Iovescu, care susţinea până în pânzele albe că nu va părăsi PPDD, fiind decis în primăvară să preia chiar conducerea partidului la nivel naţional. „Eu am rămas în PPDD, fac opoziţie, mi-am exprimat dorinţa de a face o conducere interimară şi de asemenea, dorinţa mea de a candida la preşedinţia partidului, la nivel naţional”, susţinea Iovescu în primăvară.
Iar, dacă credeam atunci că Iovescu va stinge lumina în PPDD, astăzi cred că va aprinde torţa pentru generalul Oprea.
După mişcarea UNPR de luni, va trebui să avem răbdare până la alegerile din 2016, când ne vom lămuri ce scor va obţine UNPR, dacă va candida singur. Cred că şi Gabriel Oprea vrea să vadă cât de mult poate să-şi crească partidul şi cât de puternic îl va putea promova în rândul alegătorilor. Dacă va simţi că e pe val, va intra în alegeri pe cont propriu, fără PSD. Intuiţia îmi spune că dacă PRM a pierit, iar UDMR a pierdut, UNPR se va ridica, mai ales în actuala conjunctură externă de la Răsărit. Populaţia va avea încredere într-un partid care are un lider categoric, fie el şi general, care impune ordinea în interiorul partidului, care nu are (cel puţin, încă nu) oameni cercetaţi de DNA, şi care marjează pe faptul că îl interesează doar securitatea şi stabilitatea ţării, fugind categoric de funcţia de premier. Dacă aşa se va întâmpla, înseamnă că România are nevoie, într-adevăr, de o mână de fier, îmbrăcată în mănuşa de catifea a democraţiei, pentru a putea ieşi din cloaca în care se zbate.
