Acasă Actualitate Liderii USR locali au votat pentru schimbarea României

Liderii USR locali au votat pentru schimbarea României

DISTRIBUIȚI

Cei doi conducători ai Uniunii Salvaţi România, Timiş şi Timişoara, au votat la ora 10, împreună, la aceiaşi secţie de vot ca şi primarul Robu, la Şcoala Generală 30. Cei doi au declarat, după ce şi-au exprimat alegera electorală, că au votat pentru schimbare.

Schimbarea este cuvântul de ordine care a ghidat votul exprimat de Cristian Moş şi Dan Reşitnec. Liderul USR Timiş a spus că „am votat pentru schimbarea în bine a României. Am votat ca după 30 de ani de la Revoluție să încheiem Revoluția. Am încredere în timișeni, am încredere în români că o să iasă la vot, sper ca vremea rea să nu-i țină în casă. Haideți să ieșim la vot cât mai mulți”.

De asemenea, colegul său, şeful USR Timişoara, a ales să voteze schimbarea.
„Am ales pentru schimbarea de care România are atât de mare nevoie. E al doilea pas din patru, pentru că și anul viitor vor fi alegeri foarte importante. Încă de la primele ore vedem că sunt destul de mulți timișoreni și români, în general, care au ieșit la vot. Îi felicit pe cei din Timișoara, prezența este foarte mare, sunt convins că până la finalul zilei se va menține această tendință”.

Comentarii

comentarii