Acasă Sport Liderul s-a impus la Timişoara

Liderul s-a impus la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Universitatea Politehnica Timişoara nu a reuşit să se impună în etapa a XI-a a Ligii Naţionale de handbal, în care a jucat împotriva formaţiei aflate pe locul I în clasament, HC Odorhei. Antrenată de un fost jucător al echipei timişorene, Vlad Caba, formaţia din Odorhei a demonstrat că nu degeaba este lidera campionatului şi a reuşit să învingă echipa bănăţeană la o diferenţă de patru goluri. Elevii antrenaţi de Otto Hell şi Gelu Bota au început excelent partida din Sala „Constantin Jude” din Timişoara şi, după cinci minute de la startul partidei, conduceau cu 2-0. Harghitenii au reuşit să revină şi să preia şi conducerea pe tabelă, în urma unui joc foarte bun de contraatac. Bănăţenii au reuşit să ţină aproape de formaţia vizitatoare, diferenţa dintre cele două formaţii nefiind mai mare de două goluri, în prima repriză. Scorul la pauză a fost  14-13 pentru Odorhei, însă timişorenii arătau că pot obţine un rezultat mare. În repriza secundă, formaţia bănăţeană a încercat să producă surpriza, însă jocul foarte bun făcut extrema harghitenilor i-a ajutat pe aceştia să se descurce în faţa atacurilor alb-violeţilor. Elevii antrenaţi de Otto Hell au reuşit să menţină ritmul cu harghitenii până în minutul 35 al reprizei secunde. Când mai erau zece minute de joc, formaţia oaspete a reuşit, pe fondul unor ratări consecutive ale bănăţenilor, să se distanţeze pe tabela de scor. Astfel finalul partidei i-a găsit pe harghiteni câştigători, aceştia impunându-se cu scorul de 31-27.  Cei mai buni oameni ai timişorenilor au fost Alexandru Şimicu şi Gorijan Spahic, ambii cu câte şapte reuşite. În urma acestei înfrângeri, Politehnica se află pe locul 12, cu şase puncte adunate. De partea cealaltă, HC Odorhei îşi menţine poziţia de lider al Ligii Naţionale, urmată pe locul doi de UCM Reşiţa.

Comentarii

comentarii