Acasă Economic Lidl deschide un magazin nou în Ghiroda

Lidl deschide un magazin nou în Ghiroda

DISTRIBUIȚI

Lidl continuă investițiile în România prin deschiderea unui magazin nou în Ghiroda, județul Timiș, pe data de 31 ianuarie. Noua unitate este situată pe Strada Lugojului, Nr. 95. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 24 de noi locuri de muncă.

Procesul de execuție a noului magazin se află în linie cu strategia de sustenabilitate care face parte din modelul de business Lidl, prin folosirea unor tehnologii avansate din domeniul construcțiilor și în conformitate cu normele de protecție a mediului. Astfel, în continuarea demersurilor de dezvoltare durabilă asumate de companie, Lidl adoptă o serie de soluții și tehnologii moderne, care asigură standardele înalte de eficiență energetică. De exemplu, în unitate sunt instalate sisteme de iluminat cu LED, cu senzor de prezență și sisteme de recuperare a căldurii, integrate în instalațiile de ventilație.

Noua unitate din Ghiroda are o suprafață de vânzare de aproximativ 1.300 m² și dispune de aproximativ 150 de locuri de parcare. Orarul de funcționare va fi de luni până sâmbătă, între 07:30 și 22:00, iar duminică între 8:00 și 20:00. Odată cu inaugurarea magazinului, se vor crea aproximativ 24 de noi locuri de muncă.

Deschiderea magazinului din Ghiroda, județul Timiș, îi așteaptă pe clienți cu promoții și acțiuni speciale. În ziua inaugurării vor fi reduceri de peste 20% la articole nealimentare, dar și la cele alimentare, precum mezeluri, lactate, dulciuri și altele.

Inaugurarea unității continuă strategia companiei de a oferi zilnic românilor, în zone din imediata lor proximitate, produse de calitate la cel mai bun preț, într-o largă varietate de sortimente. Lidl promovează cu consecvență colaborarea cu producătorii locali, multe dintre mărcile de calitate comercializate în rețea fiind produse în România.

Comentarii

comentarii