Acasă Sport Liga a IV-a se joacă în sală

Liga a IV-a se joacă în sală

DISTRIBUIȚI

Ediţia cu numărul 16 a turneului de fotbal în sală „Dinu Instal”  organizat de Asociaţia Judeţeană de Fotbal adună la start formaţii din eşalonul al patrulea al campionatului de fotbal. Aşadar, dumincă, începând cu ora 9.00, în sala „Constantin Jude” va debuta faza grupelor a acestui turneu, echipa câştigătoare urmând a lua trofeul Cupa de Iarnă. În acest an vor lua parte la turneu doar 12 echipe din cele 18 care alcătuiesc grupa judeţului Timiş. Formaţiile participante au fost împărţite pe patru grupe, sistemul de joc fiind fiecare cu fiecare, iar echipa clasată pe locul I din fiecare grupă va merge mai departe în faza semifinalelor. Atât semifinalele, cât şi finalele se vor disputa pe data de 5 decembrie. Prima grupă este alcătuită din formaţiile Real Dragşina, Jimbolia şi Auto Timişoara, cea de-a doua grupă din Sânandrei, Deta şi Dumbrăviţa. Din grupa a treia fac parte formaţiile Cernăteaz, Dudeştii Vechi şi FC Chişoda, iar ultima grupă este formată din Spartak Gottlob, Timişul Şag şi Informatica Timişoara. Campioana ultimei ediţii a turneului a fost echipa din Dudeştii Vechi, iar echipa cu care s-a impus de cele mai multe ori în turneu este formaţia Timiş Şag. Surprinzătoare este absenţa de la acest turneu a echipei Poli 2002. De la turneu vor mai lipsi şi Flacăra Făget, CSM Lugoj, Vulturii Pădureni, Juventus Pişchia şi AS Peciu Nou.

Comentarii

comentarii