Acasă Cultura Liliacul, un spectacol plin de satisfacții care nu poate fi ratat, de...

Liliacul, un spectacol plin de satisfacții care nu poate fi ratat, de revelion, la Opera Națională Timișoara

DISTRIBUIȚI

Liliacul este un spectacol plin de satisfacții, cu numere de o virtuozitate vocală uluitoare, care nu poate fi ratat, la cumpăna dintre ani, marți, 31 decembrie 2024, de la ora 18.00, la Opera Națională Timișoara. Dacă nu ajungeți în seara de Revelion, nu vă faceți griji! A fost programat o nouă reprezentație vineri, 3 ianuarie 2025, de la ora 19.00.

Balul prințului Orlovsky este un eveniment social, locul ales de dr. Falke pentru a-și pune în aplicare mult așteptata răzbunare, o farsă în schimbul alteia, pe care i-a jucat-o în urma cu trei ani, prietenul său Eisenstein. După un bal mascat, unde s-a lăsat antrenat în excesele petrecerii, dr. Falke, îmbrăcat într-un costum de liliac, se trezește în zorii dimineții la marginea Vienei, turmentat și părăsit. Forțat de împrejurări și obligat să se întoarcă acasă în batjocura tuturor, dr. Falke își plănuiește revanșa…! Eisenstein, marele crai al Vienei, își va primi răsplata, cu vârf și îndesat!

Flirturi la bal mascat, mondenități elegante, o spirală a încurcăturilor cărora nu le dai de capăt generează nuanțele amuzamentului într-o comedie a erorilor, plină de spirit și de surprize. Valsul, seducător și temperamental, polca, marșul, sau pentru o mai mare diversitate chiar și un csárdás maghiar, sunt instrumentele care conferă o notă de accesibilitate partiturii, considerată un amestec elevat de rafinament şi energie, inteligenţă şi stil. Și nu în ultimul rând, Liliacul este un spectacol plin de satisfacții, cu numere de o virtuozitate vocală uluitoare, ancorate în zonele de excelență ale performanței lirice.

 

Comentarii

comentarii