Acasă Actualitate Lipsa transparenței, principalul motiv pentru care organigrama propusă de Fritz a fost...

Lipsa transparenței, principalul motiv pentru care organigrama propusă de Fritz a fost suspendată

DISTRIBUIȚI

Luni, 16 august, Tribunalul Timiș a hotărât suspendarea pe două luni a organigramei propuse de primarul Dominic Fritz pentru aparatul de specialitate. Împreună cu noua structură, au fost suspendate și mai multe decizii de eliberare din funcție sau de concediere, dar și concursurile de ocupare a noilor posturi. Miercuri, a fost publicată și motivarea deciziei, care arată că principalul motiv pentru care există o „îndoiala serioasă cu privire la nelegalitatea actului” și, deci, pentru care reclamanții pot solicita pe fond, în următoarele 60 de zile, anularea HCL-ului, este lipsa transparenței. Mai precis, lipsa unei dezbateri publice.

Ceea ce atrage atenția este că reprezentanții legali ai primăriei au insistat asupra faptului că o dezbatere nu e necesară din moment ce actul este unul „individual”, nu unul „normativ”. Judecătorii, însă, au considerat că, deși sunt identificate sau identificabile persoanele afectate de acest HCL, producând efecte și asupra bugetului, este unul normativ și se impune organizarea unei dezbateri, dacă există solicitări în acest sens. Sindicatul a făcut o astfel de solicitare cu o zi înainte ca proiectul să se găsească pe ordinea suplimentară în plenul consiliului local.

Un alt argument al judecătorilor este că, așa cum a reclamat sindicatul, nu există avizul comisiei paritare. Conform raportului de specialitate anexat proiectului de hotărâre, noua organigramă este motivată de nevoia de eficientizare a serviciilor publice. Comisia paritară, prin lege, trebuie consultată asupra deciziilor care vizează acest aspect. Un alt motiv pentru care s-a dispus suspendarea organigramei este „prevenirea unei pagube iminente”, reprezentată de salariile persoanelor care nu își mai găsesc post în noua structură.

În motivare se observă că fostul director Culiță Chiș a cerut să fie repus în funcția de conducere a DGDPPRU. Cererea i-a fost respinsă deoarece suspendarea organigramei este valabilă doar după pronunțarea deciziei instanței, nu din momentul redactării plângerii sale. Cererile fostului director DGDPRRU pot fi agreate doar în cazul unui câștig de cauză la procesul pe fond.

Chiș poate avea totuși speranță. Motivul pentru care acesta nu a fost „transferat” director la Direcția Generală de Investiții și Mentenanță, cea care teoretic a luat locul DGDPPRU, pe care acesta o conducea înainte, a fost că i s-ar fi modificat cu mai mult de 50% fișa postului. Judecătorii au evidențiat că în documentele care i-au fost înaintate, această decizie nu e justificată în niciun fel. Aceasta, notează judecătorii, este o altă „îndoială serioasă în privința respectării principiului egalității în actul administrativ”.

Iată justificarea oferită de instanță:

Marți, reprezentanții primăriei transmiteau că, odată cu decizia tribunalului „formula organizatorică în care funcționează primăria, până la o nouă sentință, este cea în vigoare astăzi”. Tot marți, însă, într-o adresă a Serviciului Juridic, Serviciului Resurse Umane i se comunică faptul că „produce efecte vechea organigramă”.

 

Comentarii

comentarii