Cele două locuri rămase neocupate în lista de patru consilieri personali ai noului președinte al Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, va fi completată, în perioada următoare, asigură acesta. El vorbește despre două persoane care ar putea avea expertiză în domeniul digitalizării și cel al asistenței sociale.
Primii sosiți au fost Nicolae Robu și Cristian Moș, care au preluat câte un loc de consilier personal al șefului CJT. În următoarea perioadă vor fi ocupate și cele două încă libere.
”Urmează ca în perioada următoare să numim și ceilalți doi consilieri. Nu ne grăbim, încercăm să găsim pe cineva specialist pe zona de digitalizare. Ne interesează acest acest domeniu extrem de mult și suntem în căutări, și mai sunt și pe asistență socială, dacă vrem să facem reforme la DGASPC important să fie ceva care se pricepe și la acest lucru. Urmează în perioada următoare să vedeți că vom completa echipa, în în așa fel încât să fim performanți”, a declarat Simonis..
Până atunci, ocupat a fost postul de șef de cabinet al președintelui, loc care, se pare că exista și până acum, dar nu era ocupat. Vanessa Opriș, director de cancelarie la Prefectura Timiș va trece la CJT, pe postul amintit.