Acasă Actualitate Localităţi fără energie electrică şi gospodării inundate în urma ploilor, în Banat

Localităţi fără energie electrică şi gospodării inundate în urma ploilor, în Banat

DISTRIBUIȚI

Cel puţin trei localităţi din judeţul Caraş-Severin nu au energie electrică, fiind afectaţi aproximativ 1.000 de consumatori, în urma ploilor din ultimele ore. De asemenea, au fost inundate gospodării, două poduri au fost colmatate şi au căzut copaci pe carosabil, pe DN57 B între localităţile Bozovici şi Anina. 

Potrivit ISU Caraş-Severin, un pod şi un podeţ au fost colmatate în urma ploilor din ultimele ore.

”Pod colmatat pe DN 57 zona localităţii Comorâste (apa traversează drumul naţional pe o porţiune de 250 ml şi se circulă cu dificultate), intervine Secţia Pompieri Oraviţa şi SDN Caransebeş- district Oraviţa;  DJ 571 A inundat (podet colmatat) în zona localităţii Gornea. Intervine Secţia de Pompieri Moldova Nouă, precum si SVSU Sicheviţa”, transmite ISU Caraş- Severin.

Trei localităţi, dintre care două aflate pe Clisura Dunării, nu au energie electrică. Este vorba de Ruşchiţa, Sfânta Elena şi Coronini. În total, 914 consumatori sunt afectaţi.

Potrivit ISU Caraş- Severin, reprezentanţii Sistemului de Gospodărire a Apelor au anunţat că sunt depăşite cotele de atenţie  pe pârâurile Prigor (în zona localităţii Prigor), Mimiş (în zona localităţii Bozovici), Cuptoare (în zona localităţii Mehadica) şi Rusca (în zona localităţii Voislova),

Pompierii au intervenit pentru scoaterea apei care a inundat 3 case în localitatea Bozovici. Din cauza unor lucrări la canalizare, în zonă, apa nu a putut fi preluată de sistemul pluvial. De asemenea, pompierii au mai intervenit pentru degajarea unor copaci căzuţi pe carosabil, pe DN57 B între localităţile Bozovici şi Anina.

Judeţul Caraş-Severin se află sub avertizare cod galben de ploi.

În urma ploilor din ultimele ore, în judeţul Caraş-Severin

Comentarii

comentarii