Acasă Administraţie Locuitorii unui sat din Timiș vor avea apă potabilă la robinet în...

Locuitorii unui sat din Timiș vor avea apă potabilă la robinet în casă printr-o investiție făcută de Aquatim

DISTRIBUIȚI

Circa 800 de persoane locuitori ai satului timișean Silagiu situat la 4 km de Buziaș vor avea apă sigură și curată la robinet, 24 de ore pe zi, grație unei investiții finalizate recent de Aquatim.

Prof. univ. dr. Ilie Vlaicu, directorul Aquatim, a explicat că rețeaua nouă de distribuție în lungime de 12,8 km acoperă toate străzile din Silagiu, o localitate fără sistem centralizat de alimentare cu apă până acum.

Apa potabilă este adusă din Buziaș, printr-o conductă de aducțiune, de  2,5 km lungime, amplasată de-a lungul drumului județean de legătură cu această localitate.

Au fost realizate și 275 branșamente de apă, prevăzute cu cămine de apometru, complet echipate, iar pentru conectarea la noua rețea, locuitorii din Silagiu se pot adresa sucursalei Aquatim din Buziaș, de pe str. Bisericii nr. 6B (tel. 0256 321 051, buzias@aquatim.ro) sau reprezentantului local al companiei de apă (telefon 0757 574055). 

Spălarea rețelei de apă în Victor Vlad Delamarina

De asemenea, în data de 15 iulie 2020 se vor efectua spălări ale rețelei de apă și a rezervorului de înmagazinare a apei in comuna Victor Vlad Delamarina, localitatea Pădureni. Din acest motiv, în intervalul orar 08 – 14 se va sista alimentarea cu apă în localitate.

La reluarea alimentării cu apă în regim normal este posibil ca la robinete să curgă apă tulbure. Deoarece această perturbare va fi de scurtă durată, recomandăm clienților să nu folosească apa în scopuri menajere, până la limpezirea completă. Rugăm, de asemenea, consumatorii să ia măsuri de stocare a unor cantități de apă care să le acopere necesarul pe perioada anunțată -atenționează Aquatim.

Pentru probleme legate de serviciile de alimentare cu apă şi de canalizare, contactaţi DISPECERATUL Aquatim, la numerele 0356 914, 0256-201.362, 0756-119.528 NON-STOP

Comentarii

comentarii