Acasă Actualitate Lori este tânărul care a murit luni seara la Maschio Gaspardo. Avea...

Lori este tânărul care a murit luni seara la Maschio Gaspardo. Avea doar 25 de ani

1663
DISTRIBUIȚI

Ziua de 6 noiembrie 2017 nu va fi uitată prea ușor la Maschio Gaspardo, dar și în satul Sat Nou sau în Chișineu Criș. Un tânăr de numai 25 de ani și-a pierdut viața în timp ce se afla la muncă, iar prietenii lui sunt șocați de dispariția prematură a acestuia.

„Nici măcar nu îţi apreciezi prietenii până nu pierzi unul din ei :-(. O să-mi fie dor de tine şi sper că eşti într-un loc mai bun şi o să ai grijă de noi de sus! Odihnește-te în pace Lory”, scrie pe Facebook, Gabriella, o prietenă din copilărie a celui care ieri seară și-a pierdut viața în accidentul de la fabrica Maschio Gaspardo.

Lorant Sztanovcsak era din Satu Nou și lucra la Chișineu Criș. Toți prietenii lui îl plâng acum și vorbesc despre el că a fost un băiat mereu cu zâmbetul pe buze, un băiat vesel.

„O să-mi fie dor de el. În amintirile noastre va rămâne un băiat vesel”, scrie Csilla pe Facebook.

Maschio Gaspardo România anunță cu deosebit regret faptul că în cursul zilei de luni, în jurul orei 18, a avut loc în incinta fabricii din Chișineu-Criș un accident de muncă, soldat cu decesul unui angajat.

”O echipă de inspectori ITM s-a deplasat la locul accidentului pentru efectuarea unei anchete, cu scopul elucidării cauzelor care au dus la producerea nefericitului eveniment.

Compania este alături de familia îndoliată în această perioadă dificilă și o asigură de tot sprijinul necesar”, se precizează într-un comunicat al companiei, conform specialarad.ro.

Comentarii

comentarii