Acasă Actualitate Lorin Fortuna: “Ceea ce se întâmplă cu referendumul este o fraudare masivă,...

Lorin Fortuna: “Ceea ce se întâmplă cu referendumul este o fraudare masivă, o potlogărie”

DISTRIBUIȚI

Lorin Fortuna, preşedintele Asociaţiei Victoria Timişoara, unul dintre liderii Revoluţiei de la Timişoara, susţine că neconcordanţa cifrelor de pe listele de alegători şi numărul real al alegătorilor la Referendumul privind demiterea lui Traian Băsescu este o potlogărie ce durează de mai mulţi ani. Situaţia este cu atât mai bizară, cu cât la alegerile din 1992 şi 1997 cifra alegătorilor era tot de 18,7 milioane. Pe parcurs, România a fost supusă unei presiuni de micşorare a populaţiei cu peste 2 milioane, iar numărul alegătorilor a rămas acelaşi. “Ceea ce se întâmplă cu referendumul este o fraudare masivă, o potlogărie, o inflaţie deliberată a numărului alegătorilor, la care sunt în cârdăşie toate partidele politice parlamentare pentru a obţine mai mulţi consilieri locali sau judeţeni şi parlamentari şi, astfel, mai multe fonduri electorale. Din această cauză Autoritatea Electorală Permanentă, care este condusă de o pedelistă, a dat publicităţii asemenea cifre aberante, la sfârşitul lunii martie, chiar înaintea alegerilor locale. Dacă nu era referendumul cu demiterea lui Băsescu această potlogărie ce durează de ani de zile nu ieşea la iveală”, a declarat Lorin Fortuna.

 

Comentarii

comentarii