Acasă Administraţie Lucrări edilitare pe raza municipiului Lugoj

Lucrări edilitare pe raza municipiului Lugoj

DISTRIBUIȚI

Asfaltare SmardanbMunicipalitatea lugojeană efectuează mai multe lucrări ce privesc infrastructura rutieră. Lucrările de asfaltare au debutat pe strada Vasile Alecsandri, unde vor fi asfaltate și trotuarele. În prezent, muncitorii toarnă covor asfaltic pe strada Smârdan, după care vor fi asfaltate străzile Alexandru Vlahuță, Teiului, Panselelor, Vlad Țepeș, Simion Bărnuțiu și 1 Mai. În ceea ce privește reparațiile prin dalare, a fost finalizată strada Anișoara Odeanu, în prezent se repară trotuarele pe strada Narciselor și urmează strada Oltului. Tot la reparația trotuarelor, dar prin asfaltare, se montează actualmente borduri pe strada Timișului, Pescarilor și Casian Munteanu, urmând ca în perioada următoare să se facă și asfaltarea acestora. În ceea ce privește sensul giratoriu de pe strada Buziașului, acesta a fost finalizat și se va da în funcțiune până la sfârșitul acestei săptamâni, dupa ce vor fi realizate si marcajele. Totodată, continuă și programul lucrărilor de execuție a marcajelor pe celelalte străzi ale orașului, iar în cartierele de blocuri, la solicitarea asociațiilor de proprietari, au fost montate 40 de bănci din lemn.

Comentarii

comentarii