Acasă Administraţie Lugoj: Însoțitorii elevilor beneficiază de gratuități la transportul în comun

Lugoj: Însoțitorii elevilor beneficiază de gratuități la transportul în comun

DISTRIBUIȚI

autobuzlugojLa doar o lună după ce au aprobat acordarea de gratuități la Serviciul public local de persoane prin curse regulate, pentru anumite categorii de persoane, consilierii lugojeni au ajuns la concluzia că hotărârea adoptată trebuie modificată. Astfel, la inițiativa consilierului PSD Iosif Crăciunescu, au decis ca de gratuități la transportul în comun să beneficieze și însoțitorii elevilor, dacă au calitatea de reprezentanți legali, sub condiția ca aceștia să aibă venitul pe membru de familie sub nivelul salariului minim pe economie. Totodată, a fost modificat și cuantumul gratuității, de la 35 de lei/persoană/lună la… 100%. Conform hotărârii Consiliului Local, de gratuități la transportul în comun mai beneficiază: persoanele cu handicap grav și accentuat; însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora; însoțitorii copiilor cu handicap accentuat, în prezența acestora; însoțitorii aciuiților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, pe baza anchetei sociale realizate de către asistentul social din cadrul compartimentului specializat al primăriei în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau reședința persoana cu handicap; asistenții personali ai persoanelor cu handicap grav; asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat; pensionarii; elevii și studenții; veteranii, invalizii și văduvele de război; șomerii sau persoanele aflate în evidențele AJOFM în căutarea unui loc de muncă; beneficiarii Legii nr. 341/2004 a recunoștinței pentru victoria Revoluției Române din Decembrie 1989, pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din noiembrie 1987 și pentru revolta muncitorească din Valea Jiului – Lupeni, din august 1977, modificată și completată; beneficiarii Decretului – Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicată, modificată și completată; persoanele fără venituri sau ale căror venituri pe membru de familie se situează sub nivelul salariului minim pe economie.

Comentarii

comentarii