Acasă Actualitate Lugojenii i-au omagiat pe eroii Revoluţiei

Lugojenii i-au omagiat pe eroii Revoluţiei

DISTRIBUIȚI

20 decembrie 1989 a fost ziua în care Lugojul a fost declarat al doilea oraş liber de dictatură comunistă din România. După 20 de ani, lugojenii şi-au amintit de clipele trăite atunci şi i-au comemorat pe eroii Revoluţiei. În acest an, manifestările dedicate evenimentelor din Decembrie 1989 – organizate de Primăria şi Consiliul Local Lugoj împreună cu Asociaţia de revoluţionari „16-21 Decembrie 1989” – s-au derulat pe parcursul a trei zile şi au debutat vineri după-amiază, cu simpozionul „20 Decembrie 1989. Lugojul, al doilea oraş liber de comunism din România”. Sâmbătă, la orele amiezii, pe platoul Casei de Cultură a Sindicatelor, din centrul municipiului, a avut loc tradiţionala întâlnire a revoluţionarilor cu lugojenii, ocazie cu care s-a distribuit fasole cu ciolan şi vin fiert. Manifestările oficiale s-au desfăşurat duminică şi au debutat cu o şedinţă solemnă a Consiliului Local Lugoj, la care, alături de revoluţionari şi oficialităţile locale au mai participat şi delegaţii din oraşele înfrăţite Vârşeţ şi Jena (delegaţia germană a fost condusă chiar de către primarul general Albrecht Schrotter). După acest moment de aducere aminte privind însemnătatea zilei de 20 decembrie 1989, manifestările au continuat la crucea din faţa Primăriei, unde a fost oficiată o slujbă religioasă şi au fost depuse coroane de flori. Apoi, revoluţionarii împreună cu oficialităţile locale au pornit la locurile de pelerinaj, unde au ţinut momente de reculegere şi au depus coroane de flori în memoria eroilor Revoluţiei. Primul astfel de popas a fost la Troiţa de pe strada Timişoarei, după care, la Monumentul Eroilor de pe strada Timişoarei au fost depuse coroane de flori din partea revoluţionarilor, a administraţiei publice locale, a formaţiunilor politice din municipiu (PD-L, PSD, PC, PNL, UDMR) şi a altor organizaţii şi instituţii. Ceremonii similare au avut loc şi la locurile de veci ale celor trei eroi lugojeni – Valentin Rosada, Dan Brocea şi Norbert Pongracz – din Cimitirul Ortodox şi din Cimitirul Catolic. Manifestările s-au încheiat cu un dineu la restaurantul „Acapulco” şi cu tradiţionalul concert de colinde susţinut de renumitul cor „Ion Vidu” al Casei de Cultură a Municipiului Lugoj.

                      O singură revoluţie, dar două comemorări

Din păcate, disensiunile dintre revoluţionari au fost vizibile şi în acest an, Asociaţia Luptătorilor, Participanţilor şi Arestaţilor în Revoluţie – Lugoj, 20 Decembrie 1989 (ALPAR) a marcat împlinirea a 20 ani de la Revoluţie printr-o serie de manifestări organizate în paralel cu cele patronate de Primăria Lugoj şi Asociaţia „16-21 Decembrie 1989”. Membrii ALPAR i-au comemorat pe eroii Revoluţiei prin depunerea de coroane de flori la Troiţa de pe strada Timişoarei, la Monumentul Eroilor Revoluţiei aflat vizavi fosta unitate militară 01140, la locurile de veci ale celor trei eroi lugojeni – Valentin Rosada, Dan Brocea şi Norbert Pongracz, precum şi la Crucea din faţa primăriei.  Acţiunile organizate de ALPAR (asociaţia care până în anul 2003 a fost principala organizatoare a manifestărilor din 20 decembrie) s-au desfăşurat sub genericul “Nu avem dreptul să uităm acel sângeros decembrie 1989”, fiind sprijinite de către Consiliul Judeţean Timiş.
 

Comentarii

comentarii