Acasă Actualitate Lugojenii vor marca Ziua Armatei

Lugojenii vor marca Ziua Armatei

DISTRIBUIȚI

În fiecare an, la 25 octombrie, în întreaga ţară se sărbătoreşte Ziua Armatei Române, ce marchează eliberarea ultimei porţiuni de pământ românesc, în toamna anului 1944, către sfârşitul celei de-a doua conflagraţii mondiale. La Lugoj, această zi va fi marcată, începând cu ora 10, în prezenţa oficialităţilor oraşului, printr-un ceremonial militar şi religios care se va desfăşura la Monumentul „Alfa şi Omega” al eroilor din cel de-al doilea război mondial din centrul municipiului. După intonarea Imnului de Stat al României va fi oficiat serviciul religios, care va fi urmat de citirea mesajului Preşedintelui României cu ocazia Zilei Armatei Române şi alocuţiunea comandantului Garnizoanei Lugoj, col. Marcel Lică. Manifestarea se va încheia, după depunerile de coroane de flori şi defilarea cadrelor militare din Garnizoana Lugoj.

 

Comentarii

comentarii