Acasă Sport Lugojul a învins Blajul, în tie-breack

Lugojul a învins Blajul, în tie-breack

DISTRIBUIȚI

volei lugojVoleibalistele de  la CSM Lugoj au obţinut încă un succes în acest retur al Diviziei A1, învingând cu 3-2 (25-15, 17-25, 25-27, 20-25, 15-13) pe Volei Alba Blaj, o echipă nou-promovată, cu  potenţial, care a reuşit să se instaleze pe poziţia a patra în ierarhia naţională. Meciul a fost echilibrat, însă, într-un final incandescent, care i-a ridicat în picioare pe cei peste 800 de iubitori ai voleiului prezenţi, sâmbătă seara, în Sala „Ioan Kunst Ghermănescu” din Lugoj, formaţia bănăţeană a reuşit să se impună cu 15-13 în tie-breack. Cu cele două puncte obţinute, CSM Lugoj încă speră la obţinerea unui loc în play-off. În disputa cu Volei Alba Blaj , antrenorul Bogdan Paul a mizat pe următoarea formulă de start: Ivana Radonjic, Diana Tătaru, Ionela Canea, Katarina Jovanovic, Daniela Lupescu, Carmen Grama şi Andreea Ispas (libero), apoi au mai intrat: Laura Lungu, Veronica Lupaşcu şi Ioana Vasinca. Etapa viitoare, CSM Lugoj (locul 9, cu 17 puncte) va întâlni, în deplasare, pe CSM Sibiu (locul 10, cu 8 puncte), obiectivul declarat al formaţiei lugojene fiind obţinerea celor trei puncte puse în joc.

Comentarii

comentarii