Acasă Administraţie Lugojul este pe cale să piardă o clădire istorică, edificată în anul...

Lugojul este pe cale să piardă o clădire istorică, edificată în anul 1742

DISTRIBUIȚI

cazarma lugojClădirea vechii Cazărmi de Cavalerie, din Lugoj, edificată în anul 1742, este la doar un pas de a fi demolată. În locul acesteia ar urma să fie realizat… un supermarket. Primăria Lugoj a anunțat că fosta cazarmă nu aparține domeniului public sau privat al municipiului Lugoj și că, pentru acea locație, există o solicitare pentru eliberarea unui certificat de urbanism în vederea realizării unui supermarket. „Cazarma este proprietate privată și nu aparține domeniului public sau privat al municipiului Lugoj. Există o solicitare pentru eliberarea unui Certificart de urbanism, pentru realizarea unui supermarket pe acea locație. Acest certificat se va elibera în conformitate cu prevederile legale și cu solicitarea tuturor avizelor necesare, conform legii. În acest moment nu există o autorizație de desființare a construcțiilor vechii cazărmi. O astfel de autorizație va putea fi eliberată doar după întocmirea unui PUZ (Plan de urbanism zonal – n.r.), care să conțină această prevedere și care va fi supus dezbaterii publice și aprobării Consiliului Local Municipal Lugoj”, au transmis reprezentanții Primăriei Lugoj.

Comentarii

comentarii