Acasă Eveniment Lui Alexandru Armanca i se cer daune de 100.000 de euro

Lui Alexandru Armanca i se cer daune de 100.000 de euro

DISTRIBUIȚI

Armanca primeşte bani de la Statul Român, deşi are datorii către Finanţele din Timiş, de aproape 130.000 de lei
Aşa cum am promis, revenim cu noi dezvăluiri despre situaţia financiară dubioasă a soţului fostei directoare TVR Timişoara, Brânduşa Armanca. Şoţul acesteia este dator vândut statului Român, având datorii de aproape 130.000 de lei. Cu toate acestea, el primeşte bani de la Statul Român, prin Ministerul de Externe, pentru simplul fapt că este bărbatul Brânduşei Armanca, care ocupă în prezent funcţia de director al Institutului Cultural Român din Budapesta. Armanca a păcălit şi persoane fizice. Un timişorean îi cere despăgubiri de 100.000 de euro pentru o ciudată afacere cu o maşină.

Brânduşa Armanca câştigă 25.000 de euro pe lună?

Am datorii la stat, am bani de dat!

Cât are Alexandru Armanca salariu, indemnizaţie sau un venit stabil de la Ministerul de Externe nu vă putem spune, pentru că întreaga zi am fost pasaţi de la Ministerul de Externe către Institutul Cultural din Bucureşti şi înapoi. Cert este că în declaraţia de avere a Brânduşei Armanca, din 2009, acesta ar câştiga 11.000 de lei… sau de euro. Asta pentru că în dreptul sumei nu este trecut acest lucru. Curios este însă faptul că în declaraţia de avere din anul 2008, Brânduşa Armanca declara un venit anual obţinut de la MAE de 1.300.000 de lei, adică aproape 25.000 de euro pe lună. O fi mult, o fi puţin, vă lăsăm pe dumneavoastră să decideţi…

Cumpărător păcălit de Armanca

Timişoreanul Dan Ion Neamţu este omul ce cere 100.000 de euro daune morale de la Alexandru Armanca. Acesta spune că cere această sumă pentru că se simte înşelat de soţul fostei directoare TVR Timişoara, Brânduşa Armanca. "În 2006, am cumpărat un autoturism Daewoo Nubira, cu 5.000 de euro, de la Alexandru Armanca, pe atunci administrator al firmei SC Piem SRL din Timişoara. Însă, surpriză, timp de mai bine de 2 ani am umblat după acesta, pentru că nu puteam trece maşina de pe numele lui pe numele meu. Asta pentru că acesta avea datorii de 2.600 de dolari către firma de automobile Daewoo. Ba mai mult, acesta avea datorii şi la primăria Timişoara, de 9.000 de lei. Aşa ca de mai bine de un an ne tot judecăm, până în momentul de faţă nu am avut câştig de cauză. Sper să se facă dreptate în cele din urmă, pentru că mă simt înşelat”, spune Dan Ion Neamţu.

„Poate să ceară şi luna de pe cer”

Contactat telefonic, Alexandru Armanca a prezentat o altă versiune a poveştii. „Nu îl înţeleg pe acest om căruia i-am vândut respectivul autoturism. Cei de la Daewoo nu vroiau să-mi elibereze o hârtie din care să rezulte că am plătit toate ratele la autotrismul Nubira. Am dat firma în judecată, într-un final aceştia au eliberat acest act şi maşina a fost înmatriculată pe numele celui la care am vândut-o. El poate să ceară şi luna de pe cer. Cum să-i dau eu 100.000 de euro daune morale pentru o maşină pe care i-am vândut-o cu doar 5.000 de euro?", spune Alexandru Armanca. Un nou termen în acest proces va avea loc în data de 10 martie, pentru ca apărătorul intimatului Alexandru Armanca să poată pregăti cazul.

Comentarii

comentarii