Acasă Actualitate Lumânări la biserica reformată din Timișoara, zona Maria, la 29 de ani...

Lumânări la biserica reformată din Timișoara, zona Maria, la 29 de ani de la Revoluție

DISTRIBUIȚI

Au trecut 29 de ani… În 15 decembrie se vor aprinde lumânări și vor fi depuse coroane în locul de unde a pornit totul. La biserica reformată de pe strada Timotei Cipariu nr. 1, colț cu P-ța Sf. Maria se vor aprinde lumânări și se vor depune coroane, în 15 decembrie, la ora 16.

Va avea loc „comemorarea din acest an a evenimentelor din decembrie anului 1989, când o miraculoasă demonstrație de solidaritate cu pastorul reformat de atunci al Timișoarei, László Tőkés, persecutat de poliția politică, s-a transformat într-o revoltă populară îndreptată împotriva dictaturii comuniste. Vom cinsti memoria celor care au contribuit la eliberarea orașului și la declanșarea revoluției române”, transmite Biroul de presă al europarlamentarului László Tőkés.

De la ora 17 va avea loc o masă rotundă cu titlul: Moștenirea revoltei populare timișorene – solidaritatea româno-maghiară, la Centrul Ecleziastic Noul Mileniu (Splaiul Morarilor nr. 1B).

 

 

Comentarii

comentarii