Acasă Special Lumi și păduri paralele

Lumi și păduri paralele

DISTRIBUIȚI

La Cotroceni, urmează să se întrunească Consiliul Suprem de Apărare al Ţării. Care să analizeze, ce? Între altele, starea fondului forestier din România. Care, indiscutabil, este o chestiune de securitate națională. Și, acolo, în urma rapoartelor primite și după consultarea persoanelor care pot hotărî într-o asemenea situație, vor fi adoptate o serie de decizii. Unele strategice. Altele operative. Altele cu impact imediat. În paralel, în Parlamentul României se finalizează, tot în raport cu fondul forestier, faimosul Cod Silvic. Care și el, în sine, presupune o întreagă strategie. Cu impact imediat, pe termen scurt şi pe termen lung. Este de presupus că, în același timp, Guvernul, dincolo de dezbaterile parlamentare și de rezultatul acestora, are și el fixate propriile ținte. Vorbim, deci, la modul generic, despre trei lumi paralele și despre feluri de păduri.
Pentru cetățeanul român sunt doar două lucruri evidente. Unul că, s-a produs un jaf inimaginabil asupra fondului forestier românesc, una dintre cele mai mari bogății ale națiunii, la care are dreptul, nu numai această generație, ci și generația viitoare. Beneficiarii acestui jaf, fiind grupuri ilegitime de interese, în rândul cărora, un loc cu totul și cu totul aparte, îl ocupă faimoasa societate austriacă, care face în România ceea ce nici prin cap nu i-ar da să facă în propria țară. Și, al doilea lucru evident pentru cetățean este că ceva ar trebui întreprins pentru a schimba această situație. Evident, în folosul lui. Dar ce anume? Încercând să răspundă la această întrebare, românii îşi construiesc și ei o lume proprie, în raport cu pădurile patriei, care este al patrulea univers paralel.
Sunt tare curios, și asta vom afla nu peste mult timp, cine va avea câștig de cauză. Cu atât mai mult cu cât, sunt deja semnale că Bruxelles-ul se opune, în mod explicit, Codului Silvic, semn că nu este deloc exclus ca el să se opună, în realitate, oricărei schimbări. Ceea ce ar putea oferi combustibil unuia dintre cele patru proiecte.

Comentarii

comentarii