Acasă Actualitate “Lumina Florilor de Paşti”, expoziţie de icoane bizantine, la Muzeul Catedralei Mitropolitane

“Lumina Florilor de Paşti”, expoziţie de icoane bizantine, la Muzeul Catedralei Mitropolitane

133
DISTRIBUIȚI

În pragul Floriilor, vineri 19 aprilie, ora 16.00, la Muzeul Catedralei Mitropolitane din Timişoara va avea loc vernisajul expoziţiei de icoane bizantine “Lumina Florilor de Paşti”, cu binecuvântarea ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului, în cadrul evenimentelor de pe agenda Târgului de Paşti, organizate de Primăria Timişoarei în colaborare cu Arhiepiscopia Timişoarei.

Vor fi expuse lucrări ce aparţin unui număr de peste 150 de copii talentaţi din Banat.

Expoziţia este organizată de Arhiepiscopia Timişoarei în colaborare cu Atelierul de pictură Buna Vestire, Şcoala Gimnazială Sfântul Antim Ivireanul şi Primăria Timişoarei cu prilejul sărbătorilor pascale.

La fel ca în anii precedenţi, alături de organizatori au fost mai multe şcoli şi licee din judeţul Timiş, întrucât au trimis lucrări ale elevilor, care au mai participat la diverse concursuri de icoane desfăşurate la nivel judeţean sau naţional.

Manifestarea culturală ajunsă la a cincea ediţie vine să ne aducă aminte atât de ramurile purtate în mâini de cei ce-l aşteptau pe Domnul Iisus Hristos în Cetatea Ierusalimului, cât şi de chipurile blânde ale copiilor, reflectate ca adevărate icoane ale bucuriei, ce cântau pe străzile Cetăţii Sfinte “Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel!” (Ioan 12,13).

Vernisajul va fi deschis de violonista Iuliana Cîmpean cu un moment artistic.    

Expozanţii vor primi diplome  de apreciere pentru talentul lor de viitor artist plastic, dar şi un pachet cu dulciuri oferit prin generozitatea Primăriei Timişoarei, anunţă Arhiepiscopia Timişoarei.

Comentarii

comentarii