Problematica acută a copiilor cu TSA (tulburări din spectrul autist) o reprezintă autonomia personală (nu mănâncă singuri, nu se îmbracă, nu merg la toaletă singuri etc.) care, implicit, duce la o slabă dezvoltare pe celelalte arii (interacţiune, motricitate fină, coordonare ochi-mână, cognitiv, cognitiv verbal). Ileana Klepa, pedagog de recuperare în cadrul Casei Faenza Timişoara, a explicat că această arie de dezvoltare de multe ori nu prezintă interes pentru părinţi, lăsând lacune severe în deprinderea abilităţiilor, deşi ea stă la baza dezvoltării independente şi armonioase a copilului, punând baza unei personalităţi unice. Atunci când este vorba despre un copil cu TSA, este bine să se ştie că acesta are nevoie în aceeaşi măsură să i se asigure nevoile de bază, de hrană, de igienă, de adăpost, de siguranţă şi de ataşament, precum le are şi pe cele de dezvoltare cognitivă, a limbajului, a relaţionării sociale. Autonomia personală se formează din copilărie, mediul familial reprezintă cadrul în care se desfăşoară acţiunea educativă. Mediul influenţează, iar educaţia actionează, nu însă independent, ci concomitent. Adaptarea este o treaptă spre integrare, ca un proces anterior şi pregătitor integrării. Adaptarea înseamnă supunere, acceptarea regulilor; în timp ce integrarea presupune însuşirea şi asimilarea regulilor. Unul dintre scopurile abilitării unui copil cu TSA este obţinerea unei autonomii personale. Principalul obiectiv al abilitării este îmbunătăţirea capacităţii generale de funcţionare a copilului. De aceea strategiile de abilitare sunt adaptate nevoilor fiecărui copil în parte şi resurselor familiei din care face parte. O etapă importantă în dezvoltarea umană este, trecerea copilului de la stadiul de “bebe” la următoarele stadii de dezvoltare, pentru o mai bună integrare la cerinţele familiale şi sociale.
