Mai este Timișoara un oraș european, pe care poți să o străbați în siguranță, oamenii se respectă unii pe alții și în care administrația are grijă de toți cetățenii? Laura Coroama-Dorneanu, o timișoreancă ieșită la plimbare pe străzile orașului, după ce a stat o lungă perioadă în izolare, consideră că ”nu”. Ea spune că s-a născut în Timișoara, dar ”Timișoara nu a fost așa”.
Laura Coroama-Dorneanu și-a spus povestea pe Facebook:
”Nu am iesit in perioada aceasta decat punctual in cartierul in care locuiesc. Saptamana trecuta am traversat orasul cu bicicleta, aproximativ 6 km dus-intors. Am incercat sa ignor ca absolut tot traseul meu (care este in zona centrala totusi) era compus din sparturi, atat trotuare cat si carosabil, cu semnalizare precara. M-am concentrat pe comportamentul oamenilor. Ce-i drept, pietoni nu prea multi, dar masini cat cuprinde. Soferii cu telefonul la ureche (de parca nu s-a auzit de casti, bluetooth, speaker), fara sa acorde prioritate sau sa opreasca la pietoni: intr-o intersectie am asteptat sa se faca de 2 ori culoarea verde pentru ca o masina sa opreasca. Masini turate, viteza cat tine masina, urmata de tunet de frana si scrasnit tiuitor. Am vazut inclusiv mama cu copil mic in brate in dreapta soferului. Am facut multe pauze, nu doar de mers pe langa bicicleta ca nu sunt piste si totul e spart, dar si de uimire la ce se intampla in jurul meu.
Ieri am iesit cu o prietena la o terasa plasata in apropierea unei treceri de pietoni si spectacolul a continuat : desi erau multi copii mici, parinti, adolescenti, masinile opreau din cand in cand sau in ultimul moment, cu frane bruste, cu depasiri neregulamentare, totul petrecandu-se fara vizibilitate pentru ca erau si multe masini parcate. Am savurat vinul cu strangeri de stomac pentru ca nu credeam ca plec de acolo fara sa vina macar o data ambulanta. Intre timp, noi ne batem capul cu predarea si invatarea online. La ce serveste, in definitiv?! Batem campii, dragilor!!! Educatia se face, se vede, se evalueaza afara !!! Copiii nostri vad la parintii lor si la alti cetateni toate comportamentele mai sus mentionate.
Azi am avut onoarea sa ma simt precum Tom Cruise in vreo Mission Impossible cand trebuia sa evite vreun desis de raze laser, eu eram cu cabluri cazute ca sa intru intr-o cladire. Mi-a alunecat roata de la bicicleta pe trotuarul spart si cumva peticit cu pietris, dar admiram cum o familie isi ducea pe rand odrasla in brate ca sa nu-i ajunga pantofiorii de lac pe jegul de jos, presarat evident si cu gunoaie. Nu sunt parinte inca, dar lucrez cu copii de toate varstele. Cat mai induram toate astea pentru copiii nostri « viitorul patriei » ?! Care mai este rolul educatiei? Sa cream o alta bula in care copiii sa se retraga si sa se izoleze de ineptiile din societate?! Scoala, educatia, invatarea in toate formele ei nu sunt paralele cu viata, nu sunt complementare sau optionale. Stiu ca ii ducem in locuri frumoase, la munte, la cabana, sa vada plante si ganganii si sa uite, dar nu putem ascunde la infinit ca vor merge intr-o zi singuri, cu prietena sau prietenul de mana, prin acest oras. Se (mai) simte cineva in siguranta aici ? La ce ajuta sa ma chinui sa vorbesc online despre lucruri pe care aici nu le vom vedea niciodata. Chiar am avut un student care mi-a reprosat ca le bag idei in cap de “comunitate”, “spatiu in comun”, « schimb de servicii » sau mers in comun cu masina. Stiu ca aceste zile trebuie rezervate pozelor cu flori, cirese, lanuri de maci, selfie-uri, dar atata timp cat nu ne implicam toti sau majoritatea in viata propriului oras, chiar vom trai intr-o jungla. Sa nu uitam ca vom inainta in varsta si vom ajunge sa nu iesim deloc din casa de frica. Mi se rupe inima cand vad batranei care stau cu minutele la zebra de spaima sa traverseze sau ii bate soarele in statia de tramvai fara pic de adapost, asteptand minim 25 de minute ca doar nu e rentabila faza asta cu transportul in comun. Nu putem trai doar in bula noastra!
M-am nascut aici si Timisoara nu a fost asa. Cineva imi spunea acum cativa ani ca Timisoara era ca Viena, pe cand Bucurestiul era precum Istanbulul. Un mesaj pentru toti parintii critici cu scoala ca nu se fac destule ecuatii si ore de romana, luptati-va pentru educatie civica, luptati-va sa fie politie pe strazi cand ies copiii de la scoala, luptati-va sa avem un oras prietenos cu pietonii, cu copiii, luptati-va sa nu va fie frica sa ii lasati singuri pe strada. O bula avem, atunci sa iesim din ea!!!”
