Acasă Actualitate Mai mulţi elevi au ajuns la spital după ce în şcoala lor...

Mai mulţi elevi au ajuns la spital după ce în şcoala lor s-a făcut dezinsecţie şi deratizare

956
DISTRIBUIȚI

Mai mulți elevi de la Liceul German din Arad au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad după ce școala fost deratizată.  „Ca urmare a evenimentului de la Liceul German, echipajul de cercetare chimică radiologică bacteriologică și nucleară a  Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad s-a deplasat la locația respectivă pentru a executa cercetarea la fața locului. Există suspiciunea unor intoxicații în rândul elevilor urmare a unei deratizări”, a declarat maior George Pleșca, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad.

În această după-amiază, 18 elevi au ajuns la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. „Copiii au acuzat iritaţii la ochi și dureri abdominale, senzații de vomă. Medicii urmează să decidă dacă unii dintre ei vor rămâne internaţi”, a declarat Simina Roz, purtător de cuvânt la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad.

Vineri după-amiază, în clădirea Liceului German de pe strada Posada, unde învață copiii de la gimnaziu, a avut loc o deratizare. Astăzi, elevii s-au dus la școală, dar imediat după ore s-au simțit rău. Direcţia de Sănătate Publică Arad verifică dacă au fost respectate toate procedurile la efectuarea deratizării.

Printre elevii care au ajuns la spital se află și copiii vicepreședintelui Consiliului Județean Arad, Sergiu Bîlcea. Ambii copii au erupții pe piele, ochii umflaţi, iar fetiţa are senzații de vomă.

Autorităţile locale au demarate o anchetă, iar unitatea de învăţământ, Liceul Adam Muller Guttenbrun, nu va fi deschisă în cursul zilei de marţi.

Pentru a evita orice pericol, autorităţile locale intervin inclusiv cu un echipaj de cercetare chimică, bacteriologică, radiologică şi nucleară (CBRN).

Comentarii

comentarii