Acasă Actualitate Mai mulţi membri ai unei comunităţi de rromi din Bucovăţ au ajuns...

Mai mulţi membri ai unei comunităţi de rromi din Bucovăţ au ajuns la spital cu hepatită

672
DISTRIBUIȚI

Doi adulţi şi trei copii ai unei comunităţi de persoane de etnie rromă din Bucovăţ, care locuia în mai multe case ridicate fără autorizaţie, au fost internaţi la spitalul „Victor Babeş” fiind infectaţi cu hepatită de tip A. Imediat, cei de la DSP Timiş s-au deplasat în comunitatea respectivă şi au constatat că familiile locuiau acolo în condiţii de igienă precare, iar alimentarea cu apă se făcea din câteva foraje şi o fântână la mică adâncime, construite în imediata apropiere a unor latrine.

Problema este cu atât mai mare cu cât copiii comunităţii, care frecventează şcoala din localitate, ar fi putut infecta şi restul copiilor.

Intervenţia autorităţilor sanitare a continuat şi a doua zi, pe 12 septembrie, când a fost decisă interzicerea utilizării surselor de apă în scop potabil, pentru igienizarea sau prepararea alimentelor. Au fost dezinfectate latrinele utilizate de bolnavi şi au fost recoltate 4 probe de apă din fântâni şi foraj, iar probele sunt în curs de analiză la Laboratorut DSPJ Timis.

Comentarii

comentarii