Acasă Actualitate Mai puţin praf în Timişoara

Mai puţin praf în Timişoara

DISTRIBUIȚI

poluarea -foto panouDSCF7424Conform ultimului raport al Agenţiei Regionale de Protecţia Mediului (ARPM) Timiş, la staţia TM1, trafic, Calea Şagului, Timişoara, s-au înregistrat 14 depăşiri ale concentraţiilor de pulberi în suspensie (PM10), la probele prelevate pentru determinările gavimetrice, şi 23 de depăşiri, la staţia TM5, trafic, din Calea Aradului, în luna noiembrie 2012. La poluarea cu praf stăm mult mai bine decât în 2011. La aceeaşi dată, la staţia din Calea Aradului, în 2011, au fost 54 de depăşiri, iar în Calea Şagului au fost 62 de depăşiri. De asemenea, pentru concentraţiile de pulberi sedimentabile s-au prelevat 8 probe în municipiul Timişoara. “Nu s-au înregistrat depăşiri a concentraţiei legale admisibile, în conformitate cu prevederile STAS. Valoarea maximă de 16,39 g/m2/lună a fost pe str. Stan Vidrighin”, se arată în raportul ARPM Timişoara, din noiembrie. În ceea ce priveşte nivelul zgomotului, au fost efectuate măsurători de acustică urbană urbană la cererea unor societăţi. S-au făcut determinări ale nivelului de zgomot echivalent Lech, generat de activităţile unor unităţi economice, pe timp de zi şi noapte, în zonele rezidenţiale şi din vecinătatea arterelor şi intersecţiilor municipiului Timisoara şi a altor localităţi. S-au înregistrat depăşiri ale limitei maxime admise în proporţie de 40 % din totalitatea punctelor de măsurare. La efectuarea acestor determinări s-a folosit sonometru de tip Bruel & Kjaer MEDIATOR 2238. În judeţul Timiş există o comisie la nivelul Instituţiei Prefectului, care luptă cu praful. Din comisie fac parte reprezentanţi din cadrul ARPM Timişoara, Primăriei Municipiului Timişoara, Consiliului Judeţean Timiş, Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Timiş, Poliţiei Locale Timişoara, dar şi reprezentanţii instituţiilor deconcentrate din judeţul Timiş cu atribuţii în domeniu, respectiv Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş – Serviciul Poliţiei Rutiere, Direcţiei de Sănătate Publică Timiş, reprezentanţi ai Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara, SC Drumuri Municipale Timişoara. Întâlnirile comisiei au loc lunar.

Comentarii

comentarii