Acasă Eveniment Maşină furată în Italia, reţinută la Nădlac

Maşină furată în Italia, reţinută la Nădlac

DISTRIBUIȚI

Poliţiştii de frontieră arădeni au descoperit un autovehicul VW Sharan, care a fost furat dintr-o ţară a Uniunii Europene. La Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac s-a prezentat pentru a ieşi din România un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 28 ani, la volanul unui autoturism marca VW Sharan, înmatriculat în Serbia. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat un certificat de înmatriculare emis de autorităţile din Serbia şi cartea verde a autoturismului în care era trecut un alt număr de înmatriculare, diferit faţă de cel de pe talon. Poliţiştii de frontieră au avut suspiciuni cu privire la modul atipic de completare al documentelor autoturismului, precum şi prezenţa unor urme de radiere chimică pe talonul prezentat la control. După efectuarea verificărilor de rigoare, oamenii legii au constatat că maşina figura ca fiind furată de la data de 28 octombrie 2006, din Italia. De asemenea, sunt efectuate verificări prin Biroul Naţional Interpol cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare, eliberat de autorităţile sârbeşti. Bărbatul aflat la volan a declarat că nu ştia că autovehiculul este furat, deoarece acesta a fost cumpărat, nu cu mult timp în urmă, de la un cetăţean sârb şi că i-a achitat acestuia suma de bani solicitată de 9.000 euro. Poliţiştii de frontieră arădeni continuă cercetările, iar până la finalizarea anchetei, autoturismul a fost indisponibilizat la Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Arad. Cetăţeanul român este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiuni de uz de fals, la finalizarea cercetărilor urmează a fi prezentat în faţa procurorilor de cadrul Parchetului teritorial, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Comentarii

comentarii