Acasă Editorial Mâini criminale (ne) ard pădurile Europei

Mâini criminale (ne) ard pădurile Europei

DISTRIBUIȚI

Vești rele despre cum ard pădurile Europei. Arșiță, vânturi calde, flăcări, pompieri, lumi dislocate. Disperare. Grecia, cu pădurile ei de pini albi și negri, tabloul dezastrului natural aparent. Spania, Italia, Franța, și ele în suferință. Zona mediteraneeană este în flăcări. ”Va fi o altă încercare grea a omenirii, dar nu cu apă. Va fi cu foc, și nu de mână omenească”. Despre al doilea potop, a doua încercare mare a omenirii, din textul biblic, despre asta este vorba. Unii spun: încălzirea globală, alții spun: va fi un corp ceresc ce va lovi pământul și va distruge a treia parte din tot ceea ce este viu. Ce avem? Vedem, dar nu știm dacă este așa.

Ceea ce nu ni se spune în gura mare și ceea ce se maschează sub forma unor ”știri mai puțin importante” este în legătură cu ”mâna omenească”. O mână criminală. În Grecia, au arestat, recent, cinci irakieni imigranți, care au mărturisit că au fost puși de turci, chiar la granița cu Turcia, să pună foc, au mai arestat două femei albaneze și un grec. Unul singur, cu mari probleme psihice, internat imediat după ce a fost capturat. Este suficient să fie câteva mâini criminale, vânturile calde au trasee bine cunoscute, sunt informații pe internet despre ele, iar restul ia amploare fără nicio problemă. Grecia se luptă cu dușmani ei de ani de zile. Recent, în sfârșit, o știre despre arestările din Franța, unde autoritățile au depistat alt grup ticălos, ce a pus foc. Este adevărat că și țigările aruncate la întâmplare provoacă foc, la fel cum se întâmplă în România, chiar în jurul Timișoarei, pe miriște, dar incendierea cu rea voință, sistematică, vară de vară, a zonei mediteraneene, face parte dintr-un plan diabolic de distrugere a lumii occidentale, cea care poate oferi și confort, relaxare, nu doar munca în sine. O parte a modului de susținere a sănătății vine de acolo, aerul locuitorilor și sănătatea lor, iar plantațiile de măslini (ce dispar și ele) sunt sursa ”medicamentului universal”, uleiul de măsline. Ca să nu mai amintesc despre fructele exotice, legumele specifice, și restul… Ele se distrug odată cu incendiile.

După ce focul va fi fost pus, propagarea lui cu ușurință și viteză generează distrugerile pe care le vedem cu groază, cu spaimă.

Arestările pe această temă nu sunt relevante? Sau politica, așa numită ”corectă”, interzice lansarea publică a unor nume, origini ale celor care comit fapte criminale? Ce avem de ascuns? Ce atingem? Nu primează adevărul? Nu este relevant să se știe că dacă nu ar fi ”mâna omenească”, acest potop de foc, acesta, nu altul din viitor, nu ar fi posibil? Legea se va aplica cum este scrisă în cărți, dar cu amendamente aduse de unii apărători, care vor descoperi că incendiatorii nu știau ce fac, nu realizau amploarea posibilului dezastru, poate că nici nu știau că erau în păduri…

Arta manipulării este dincolo de conținutul adevărului, adesea. Nu știm acum dacă vom afla adevărul despre Franța, Grecia… Ni se va comunica doar atât ”cât trebuie”, ca să nu ne revoltăm împotriva ”bieților”, a ”sărmanilor”, veniți ”întâmplător” în acea parte a Europei.

Acasă la noi, încă nu s-au depistat astfel de fapte criminale. Nu știm. Au mai fost crime (adevărate, ucideri de vieți omenești), bătăi, plecări ilegale spre occident, confruntări de altă natură. Opresc aici șirul imaginilor unor realități ce schimbă lumea.

Arde Europa, arde lumea, iar noi tot mai credem că este doar o întâmplare.

Comentarii

comentarii