Acasă Politica Majoritatea din Consiliul Local Timişoara, la un pas de destrămare. Ultimatumul lui...

Majoritatea din Consiliul Local Timişoara, la un pas de destrămare. Ultimatumul lui Robu pentru PSD

DISTRIBUIȚI

robu bojin

Dezvăluire importantă a primarului Robu

Biroul Electoral Judeţean Timiş a decis interzicerea numelui USL în campania electorală din judeţ, în urma unei plângeri depuse de PNL. Decizia nu este definitivă, fiind contestată de PSD la Biroul Electoral Central.

Nicolae Robu, preşedintele PNL Timiş, le dă un ultimatum social-democraţilor, cărora le cere să retragă afişele cu mesajul „USL trăieşte!”, indiferent de decizia BEC.

Acum, PSD fură USL, mâine, PSD fură tot. Cred că ar putea să-şi pună un asemenea text pe afişe. Cer conducerii PSD Timiş să retragă toate afişele cu mesaje de tipul acesta, dezvoltate în jurul cuvântului cheie USL. Altminteri, consider că PSD nu mai poate avea încrederea PNL nici măcar pentru parteneriate administrative. Noi am vrut parteneriate, nu cârdăşii. PSD se pare că nu a înţeles corect ce înseamnă un parteneriat. Dacă PSD chiar se crede un partid atât de puternic, atunci să renunţe la astfel de potlogării şi să demonstreze cât de puternic este prin voturile obţinute cinstit, fără minciună, fără intoxicarea cetăţenilor”, a declarat Robu.

Practic, dacă cererea lui Robu nu este acceptată, majorităţile din Consiliul Local Timişoara şi cea din Consiliul Judeţean Timiş s-ar destrăma. O consecinţă probabilă ar fi demiterea viceprimarului Traian Stoia.
Totuşi, primarul susţine că nu-şi doreşte să rămână fără majoritate în consiliul local, nici nu a negociat alte majorităţi.

Robu mai face o dezvăluire: PSD ar fi încercat să creeze altă majoritate în Consiliul Local Timişoara, prin „negocieri subterane”.

Nu-mi doresc să rămân fără o majoritate în consiliul local, dar nu mi-e frică nici dacă, Doamne fereşte, ar fi să se întâmple asta. Cei care ar bloca proiectele Timişoarei ar avea foarte mari probleme cu timişorenii”, a explicat Robu.

Comentarii

comentarii