Acasă Actualitate Mănăstirea Dobrești își sărbătorește hramul

Mănăstirea Dobrești își sărbătorește hramul

DISTRIBUIȚI

Așezământul monahal, din Dobrești, județul Timiș, își prăznuiește miercuri, 14 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, hramul principal. Ceremonia religioasă va fi oficiată de un sobor de preoți și diaconi, din care este așteptat să facă parte și ÎPS Ioan, Mitropolitul Banatului. Mănăstirea din Dobreşti a luat fiinţă la data de 9 iulie 2003, cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Înaltpreasfinţitul Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi la iniţiativa şi stăruinţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei), originar din această localitate bănățeană. Piatra de temelie a bisericii care se construieşte a fost aşezată la 23 octombrie 2005. Din punct de vedere arhitectonic, sfântul locaş se înscrie în stilul bisericilor ortodoxe din Moldova, ctitorite de vrednicul domnitor Ştefan cel Mare şi Sfânt. Din încredinţarea Preafericitului Părinte Daniel, Mănăstirea Dobreşti îi are ca ocrotitori pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul şi Sfântul Voievod Ştefan cel Mare.

Comentarii

comentarii