Acasă Actualitate Mâncare distribuită cu găleata și lapte dat la copii din sticle murdare,...

Mâncare distribuită cu găleata și lapte dat la copii din sticle murdare, la spitalul din Lugoj

DISTRIBUIȚI

Situație revoltătoare la Spitalul Municipal „Dr. Teodor Andrei”, din Lugoj. Un părinte a distribuit în mediul online imagini în care arată că, la secția de pediatrie, laptele este dat copiilor din sticle murdare. Bărbatul susține că sticla cu lapte i-a fost adusă de către o asistentă, pentru a-l hrăni pe băiețelul său internat pe secția de pediatrie. După apariția în spațiul public a imaginilor cu sticla murdară, la spitalul din Lugoj a fost demarată o anchetă internă. Erwin Floroni, managerul spitalului, a negat informațiile, susținând că a verificat personal situația și că sticla prezentată în imagini nu aparține unității medicale. Floroni a precizat că este vorba de un părinte recalcitrant, care a prezentat situația „în mod rău-voitor”, iar imaginile au fost catalogate ca fiind… „o înscenare”. Cu toate acestea, managerul Erwin Floroni a recunoscut că la spitalul din Lugoj nu există un sistem de împărțire a hranei eficient, mâncarea fiind distribuită bolnavilor, pe secții, cu… găleata.

Comentarii

comentarii