Acasă Editorial Maniere de „baroni locali”, la Timişoara

Maniere de „baroni locali”, la Timişoara

DISTRIBUIȚI

Lia Lucia EpureNu este prima dată când numele Sergiu Milutinovici  este vehiculat în cercurile din Timişoara.  Milutinovici jr a  apărut în multe întâmplări  legate de agresivitate, de atacuri, de „maniere” despre care ar trebui să nu mai ştim acum, în mileniul al treilea. Poate că numele său nu ar fi fost cunoscut sau recunoscut vreodată dacă nu ar face parte dintr-o familie de politicieni locali, PSD, apropiaţi puterii în perioada 2000 – 2004, dar şi după aceea. Chiar bătaia primită de un jurnalist local în acea perioadă i-a fost atribuită ca „paternitate” tot lui Sergiu Milutinovici. El şi-a format „personalitatea” la Peciu Nou, acolo unde au înflorit şi afacerile  familiei, fără însă ca el să aibă vreun aport real, prin muncă sau strădanie la acestea. Ieri, Milutinovici jr, aflat într-un local civilizat din Timişoara, a agresat un binecunoscut om de afaceri timişorean, o persoană care  nu se amestecă nici cu lumea interlopă, nici nu se împrieteneşte cu delincvenţii, deci este deasupra de orice suspiciune că ar dori vreodată să aibă de a face cu astfel de inşi. La ieşirea  din local, în prezenţa mai multor martori, Sergiu Milutinovici a  scuipat şi a ameninţat cu moartea, cauza fiind undeva, mai veche, o umbră a  unei  altercaţii  care nu are sfârşit. Poliţia a fost, desigur, anunţată. Timişoara, oraşul care  a devenit prea mic pentru  numărul  persoanelor publice, care se cunosc prea bine deja,  ar trebui să fie ca un parc, un parc în care să fie muzică, atmosferă calmă, caldă, şi nu presiuni, mizerii, agresivitate, ameninţări. Duminică: crime, luni: ameninţări, marţi: cine ştie? Atmosfera  tot mai puţin controlată de autorităţi  este insuportabilă. Nu mai  ai curajul să ieşi la  un local? Să nu mai ai curajul să stai mai mult timp la o terasă  pe malul râului, să nu mai ai curaj să mergi la un  club, să  fii cu ochii în patru pentru că nu ştii cine ce va face? Cam aşa arată Timişoara   ultimei perioade,  cu bătăuşi care umplu discotecile, cu  ţigani care  agaţă fetişcane pe străzi, făcându-le propuneri indecente, cu criminali care  „toarnă” filme în direct, cu proxeneţi care-şi  oferă propriile  fiinţe apropiate, cu fii şi fiice de oameni de afaceri sau politicieni, care  conduc cu viraje periculoase în oraş, cu fii de baroni locali, care ameninţă cu moartea. Asta este Timişoara? Dacă da, atunci Poliţia unde este?

Comentarii

comentarii