Acasă Actualitate Maraton Caritabil pentru Spitalul pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara

Maraton Caritabil pentru Spitalul pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 26 octombrie, între orele 9:00 și 12:00, a avut loc un eveniment caritabil cu scopul de a strânge fonduri pentru dotarea secției de Neuropsihiatrie Infantilă (NPI) a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu din Timișoara.

“Ne-am propus să adunăm suficiente resurse pentru a crea un al doilea salon de terapie și joacă, destinat copiilor internați în această secție”, susțin organizatorii.

Participanții au avut ocazia să parcurgă distanțe de 3, 5 sau 10 km, iar firmele partenere s-au angajat să doneze 1 euro pentru fiecare kilometru alergat de către aceștia. Este o inițiativă prin care se poate aduce un impact real în viața copiilor care au nevoie de sprijinul nostru.

Alex Miu, organizatorul manifestării, a explicat: “Consider că avem o datorie morală de a-i ajuta pe oamenii aflați în dificultate. Atât timp cât depinde de noi, multe lucruri devin realizabile. În anii trecuți, am organizat numeroase evenimente prin care am încercat să contribuim la bunăstarea societății, prin mișcare.

Am sprijinit atât persoane aflate în dificultate, cu diverse probleme fizice sau locomotorii, cât și sportivii de performanță din Timișoara. De data aceasta, ne îndreptăm atenția către copiii internați în secția de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu.

Am găsit oameni cu suflet mare, care conduc firme din domenii precum logistică, transporturi și construcții, și care s-au oferit să doneze câte 1 euro pentru fiecare kilometru alergat de către participanți”.

Evenimentul a avut loc sâmbătă, 26 octombrie, începând cu ora 09:00. Startul s-a dat din zona parcării Modex, chiar în centrul orașului. Au fost trei distanțe propuse: 3 km, 5 km și 10 km. Fiind un maraton caritabil, nu au existat premii și nici nu s-a impus ca participanții să alerge efectiv. Important a fost să conștientizeze că face două lucruri minunate: ajută și, în același timp, fac sport.

Evenimentul a fost organizat de, Alex Miu, în parteneriat cu Asociația Special Medical Care și Primăria Timișoara.

Comentarii

comentarii