Acasă Actualitate Marea asfaltare, la Lugoj

Marea asfaltare, la Lugoj

DISTRIBUIȚI

Sâmbătă a început reabilitarea străzii Bucegi
Prima etapă a programului de reabilitare a străzilor din municipiul Lugoj s-a încheiat, odată cu asfaltarea străzii Anişoara Odeanu. De sâmbătă a început şi reabilitarea străzii Bucegi, de la intersecţia cu strada Nicolae Titulescu şi până la intersecţia cu strada Anişoara Odeanu. În acest sens, circulaţia autovehiculelor a fost închisă pe tronsonul respectiv. „Zona străzilor Bucegi – Episcop Dr. Ioan Bălan va fi împărţită în trei tronsoane de lucru: primul între intersecţiile străzii Bucegi cu străzile Nicolae Titulescu, respectiv Anişoara Odeanu, cel de-al doilea este cuprins între intersecţia Bucegi – Anişoara Odeanu şi semaforul de pe strada Banatului, iar al treilea tronson cuprinde porţiunea de drum dintre semaforul de pe strada Banatului şi Biserica Învierea Domnului”, a anunţat primarul Francisc Boldea. Programul de asfaltare va continua cu cea de-a doua etapă, care cuprinde alte 20 de străzi din municipiu. Această etapă a fost împărţită în patru loturi distincte, astfel încât asfaltarea să se încheie în primăvara anului 2011. Primul lot prevede asfaltarea străzilor din cartierul Balta Lată: Dimitrie Cantemir, George Dobrin, Vasile Goldiş şi Daniel Brocea. Al doilea lot cuprinde străzile balastate Izlazul Mic, Independenţei, Hezerişului, Strugurilor, Timotei Cipariu şi Casian Munteanu. Lotul trei cuprinde străzile pavate cu piatră cubică: 13 Decembrie (parţial), Bocşei, Comuna din Paris şi Oltului, cu posibilitatea de continuare pe străzile Brânduşelor şi Horia. În cadrul ultimul lot vor fi asfaltate străzile Gheorghe Lazăr, 13 Decembrie (parţial), Miron Costin, Olari, Margaretelor şi Traian Vuia. „Lucrările de asfaltare au caracter multianual, fiind demarate în această toamnă şi finalizate în cursul primăverii 2011. Sperăm ca prin aceste lucrări de investiţii să se îmbunătăţească în mod considerabil situaţia străzilor din municipiu”, a mai spus Francisc Boldea. Pe lângă aceste 40 de străzi, în cursul anului viitor vor fi reabilitate alte 20 de străzi, al căror studiu de fezabilitate a fost deja aprobat în Consiliul Local, iar proiectele se află în derulare.

Comentarii

comentarii