Acasă Actualitate Marea provocare: Tura de Cultură CHAAK – cetatea uitată Ciacova-Pădurea Macedonia

Marea provocare: Tura de Cultură CHAAK – cetatea uitată Ciacova-Pădurea Macedonia

DISTRIBUIȚI
Cula Tureceasca de la Ciacova 20110217135513

Marea provocare pentru iubitorii de cultură vine în ultima zi de toamnă, în 30 noiembrie, de la ora 10.00: o alergare de câmpie între Ciacova și Pădurea Macedonia, pe un traseu plat de 10 km – antrenamentul perfect înainte de hibernare.

Acțiunea intitulată ”Tura de Cultură CHAAK – cetatea uitată Ciacova-Pădurea Macedonia” cuprinde vizitarea culei de la Ciacova, fost donjon al cetății Chaak, adevărat zgârie nor al timpurilor, care a impresionat cu siguranță prin înălțime și masivitate cavalerii secolului XIII, când a fost construit.

Uitată și mai recent reabilitată, cula ar trebui să fie perla orașului.

Tura de cultură va fi completată cu o incursiune într-o zonă specială, de protecție avifaunistică în pădurea Macedonia. Microclimatul asigură adăpost unor specii de păsări pe cale de dispariție migratoare sau sedentare.

”Vom asculta poveștile la fața locului, spuse de experți.
În 2019 inițiem și vă propunem un concept interesant de alergare culturală.

Pentru că ne place să alergăm și printre filele de istorie, vom dedica o serie de ture de alergare în locurile istorice mai puțin cunoscute din Banat”, atenționează Alergotura.

Evenimentele din a doua jumătate a anului 2019 sunt susținute financiar de Consiliul Județean Timiș (finanțarea structurilor sportive) și de către Casa Artelor – Direcția Județeană pentru Cultura Timiș prin explicații și povestiri la fața locului.

Comentarii

comentarii