Acasă Actualitate Marele premiu pentru Responsabilitate socială s-a acordat Fundaţiei Vodafone România

Marele premiu pentru Responsabilitate socială s-a acordat Fundaţiei Vodafone România

DISTRIBUIȚI

La Gala “Pentru Voi” Timişoara
Premiul de excelenţă pentru parteneriatul public-privat de lungă durată s-a acordat Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Timişoara

Fundaţia „Pentru Voi” a organizat, în 4 decembrie, cu prilejul Zilei Internaţionale a Persoanelor cu Dizabilităţi, a V-a ediţie a Galei „Pentru Voi”. Prin acest eveniment s-a mulţumit partenerilor şi colaboratorilor de peste an pentru sprijinul acordat incluziunii sociale a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale din Timişoara. Laila Onu, directorul fundaţiei, a reamintit că societatea actuală nu face destul pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilităţi şi a familiilor lor, de aceea este nevoie de mult mai mult efort pentru a-i ajuta pe aceşti oameni. Cu această ocazie au fost acordate premiile „Pentru Voi” pentru responsabilitate socială, pentru cinci parteneri care au sprijinit prin implicarea lor activă incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale în 2009.  Premiul pentru implicarea activă la construirea Locuinţei protejate “Cristian” s-a acordat lui Morten Jensen, CEO Smithfield Prod; Premiul de excelenţă pentru sprijinirea dezvoltării Unităţii protejate „Pentru Voi” s-a acordat Companiei OCÉ Software Timişoara; Premiul de excelenţă pentru parteneriat de lungă durată pentru angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilităţi intelectuale s-a acordat companiei Kromberg & Schubert; Premiul de excelenţă pentru parteneriatul public-privat de lungă durată s-a acordat Primăriei şi Consiliului Local al Municipiului Timişoara, iar Marele premiu al Galei „Pentru Voi” 2009 pentru Responsabilitate socială s-a acordat Fundaţiei Vodafone România.  În premieră pentru Timişoara, a fost proiectat şi scurt-metrajul Colegi de serviciu, care a fost regizat de către Bogdan Mustaţă, câştigătorul trofeului Ursul de Aur, pentru scurt metraje, la Festivalul de Film de la Berlin 2008 şi care l-a avut ca director de imagine pe Barbu Bălăşoiu, cel care a avut acest rol şi în mediatizatul film California Dreamin’. Partener al galei a fost Fundaţia TRIADE Timişoara. Sponsori principali: Fundaţia Vodafone România şi Life Care. Sponsori: Foamotive, Ursus Bruweries, Coca-Cola Hellenic, OttimaPan, ADG Fruct, NovaTim. Parteneri media: Realitatea TV, ZIUA de Vest, Timiş Expres, Timişoreni.ro, TION.ro.

Comentarii

comentarii