Acasă Actualitate Maria Grapini doreşte continuarea promovării Legendei Mărţişorului şi a tradiţiilor româneşti

Maria Grapini doreşte continuarea promovării Legendei Mărţişorului şi a tradiţiilor româneşti

DISTRIBUIȚI

grapini 11Eurodeputatul PC Maria Grapini doreşte continuarea promovării tradiţiilor româneşti în ţară şi în lume, iniţiativă care-i aparţine din perioada în care era ministru al Turismului. Lidera conservatorilor a remarcat faptul că românii au importat foarte multe obiceiuri de la străini, uitând să şi le promoveze pe cele autohtone, iar dacă se va continua în acest ritm, în 30 de ani ne vom pierde identitatea şi vom deveni o naţie fără rădăcini. ‘Voi discuta cu ministrul Economiei, în a cărui subordine se află şi Autoritatea Naţională de Turism, să nu dea uitării acest proiect al meu, ci să continue dezvoltarea şi promovarea lui. Vreau să identificăm şi să revigorăm aceste tradiţii autentice. Nu putem rămâne cunoscuţi doar cu legenda lui Dracula’, a spus Maria Grapini.
În urmă cu doi ani, Grapini a tipărit broşuri despre Legenda Mărţişorului, la care a ataşat firul alb-roşu, care le-au fost distribuite Aeroporturilor Internaţionale ‘Traian Vuia’ Timişoara şi ‘Otopeni’ Bucureşti, fiindu-le oferite la îmbarcare tuturor pasagerelor care au călătorit pe data de 1 Martie. ‘Vreau să identificăm şi să revigorăm aceste tradiţii autentice. Firul de mărţişor este din lână naturală şi a fost lucrat în cooperaţiile de la Craiova’, a afirmat Maria Grapini.

Comentarii

comentarii