Acasă Politica Maria Grapini şi Petru Ehegartner s-au întâlnit cu timişorenii din Cartierul Steaua...

Maria Grapini şi Petru Ehegartner s-au întâlnit cu timişorenii din Cartierul Steaua şi cadrele militare disponibilizate sau în rezervă

DISTRIBUIȚI

FOTO

Maria Grapini, candidat USL pentru Camera Deputaților pe Colegiul 3 Timişoara, şi Petru Ehegartner, candidat USL pentru Senat pe Colegiul 2, s-au întâlnit cu timişorenii din cartierul Steaua şi cu cadrele militare disponibilizate şi în rezervă din Timişoara, marţi, 27 noiembrie, de la ora 17.00, respectiv de la ora 19.00.

 

Principala nemulţumire a militarilor este că fosta guvernare PD-L, în frunte cu preşedintele Traian Băsescu, a făcut un experiment foarte periculos cu ei şi le-a ciuntit pensiile. De aceea, cadrele militare solicită guvernării USL revenirea la nivelul pensiei de dinainte de 2010.

 

„Fosta guvernare pedelistă a făcut un experiment cu noi: trecerea militarilor în rândul pensionarilor civili, ceea ce reprezintă o aberaţie. E un precedent periculos. Militarii nu muncesc numai 8 ore, aşa cum fac civilii, ci ei sunt disponibili 24 din 24 de ore, de aceea nu poate fi aplicat acest principiu. E o bătaie de joc. Vrem să fie corectate pensiile”, s-au plâns ostaşii.

Maria Grapini şi Ehegartner au spus că atunci când vor ajunge în parlament vor încerca să îi ajute pe militari să îşi recapete pensiile reduse de fosta guvernare PDL.

Ostaşii seniori au mai ridicat o chestiune: „Băsescu nu a făcut decât să îi lase pe judecători şi pe procurori să fure şi, în acelaşi timp, le-a făcut dosare pentru a-i putea şantaja. Aşa a procedat cu cei mai mulţi politicieni pentru a-i avea la mână. Eliminaţi din rândul USL (dacă sunt) persoanele şantajabile!”, este cerinţa militarilor.

Una dintre chestiunile ridicate de către timişorenii din cartierul Steaua-Fratelia este faptul că Şcoala nr. 15 nu este comasată cu grădiniţele, de aceea activitatea nu merge cum trebuie. De asemenea, ei solicită primăriei amenajarea liniei de tramvai Ana Ipătescu – Aluniş, refacerea trotuarelor, o piaţă agro-alimentară sau chiar ridicarea unui complex comercial. Ei s-au plâns şi de faptul că pe str. Eternităţii, cu două săptămâni în urmă, s-au făcut reparaţii la reţeaua de apă-canal şi trotuarele au rămas stricate şi cu gropi.

Grapini şi Ehegartner i-au ascultat cu atenţie pe oameni, au scris toate plângerile lor şi au promis că vor încerca să îi ajute. Ei le-au sugerat celor prezenți că cel mai bine este să organizeze o întâlnire cu reprezentanţii primăriei şi să discute despre aceste probleme, pentru a fi rezolvate cât mai repede.

Comentarii

comentarii