Acasă Politica Mişcări de stradă în cazul invalidării referendumului

Mişcări de stradă în cazul invalidării referendumului

DISTRIBUIȚI

„Dacă nu îl va valida, atunci va fi o decizie politică pe care trebuie să şi-o asume cu ceea ce se va întâmpla în ţară. Va duce la frământări sociale şi ieşiri în stradă. Noi avertizăm public. Nu vreau să aud din partea PDL că este instigare”, spune preşedintele PC Timiş, Maria Grapini

 

Maria Grapini, preşedintele Partidului Conservator Timiş, crede că sunt întrunite toate condiţiile legale pentru ca referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, să fie validat.

„Acum avem acoperită în legislaţie validarea referendumului. A fost o slăbiciune a USL – nu trebuia să accepte pragul. Curtea Constituţională are toate elementele să valideze referendumul. Dacă nu îl va valida, atunci va fi o decizie politică pe care trebuie să şi-o asume cu ceea ce se va întâmpla în ţară. Va duce la frământări sociale şi ieşiri în stradă. Noi avertizăm public. Nu vreau să aud din partea PDL că este instigare. Eu sunt tot timpul contactată de oameni, care îmi spun doar: spuneţi-ne unde să venim. Nu cred că România are nevoie de o asemenea frământare, cred că ar trebui să punem capăt acestui coşmar şi să ne ocupăm de problemele economice”, spune Maria Grapini.

 

„Dacă Băsescu se va întoarce la Cotroceni va fi un coşmar prelungit, nu va face bine României”

„Cei 8,5 milioane sunt clar majoritari în momentul de faţă. Cel care stă acasă înseamnă că şi-a pus soarta lui în mâinile celor care au fost la vot. Mie mi se pare o glumă proastă să se poată lua decizia în Curtea Constituţională cu 5 la 4. E limpede că cvorumul de două treimi se pune pentru decizie. Cum să te apuci să interpretezi că la lege spune că la validare trebuie două treimi, dar nu spune legea cât trebuie la invalidare, cum a spus Monica Macovei. Mi se pare aberant. Noi considerăm referendumul posibil de validat. Dacă nu îl va valida Curtea Cosntituşională, atunci va fi o decizie politică. Dacă Băsescu se va întoarce la Cotroceni va fi un coşmar prelungit, nu va face bine României, iar PDL va plăti nota la alegerile din toamnă”, spune Grapini.

Preşedintele PC Timiş spune că e întrunit cvorumul pentru a fi validat referendumul. „E greu să numeri miliardul ăla din India, dar noi să nu putem să ne numărăm…”, a mai spus Grapini, care e şi consulul Indiei în Timişoara. Cât despre procurorii aflaţi la uşile votanţilor de prin Oltenia, Maria Grapini spune că este vorba de o încălcare a drepturilor omului.

Comentarii

comentarii