Acasă Actualitate Maria Grapini a prezentat revista “Timișoara, pol al turismului cultural bănățean” în...

Maria Grapini a prezentat revista “Timișoara, pol al turismului cultural bănățean” în Parlamentul European

DISTRIBUIȚI

Maria Grapini, europarlamentarul PPUsl Timiş, a prezentat revista “Timișoara, pol al turismului cultural bănățean”, miercuri, 7 martie, în Parlamentul European, cu prilejul conferinţei “Femei de succes în Europa”.

“Revista am primit-o de la jurnalista Lia Lucia Epure. Cu acest prilej, am vorbit şi despre Timișoara – Capitală Culturală Europeană 2021. Mulțumesc Lia!”, este mesajul lui Grapini.

Amintim că Uniunea Europeană Banat din România, în parteneriat cu Rotary Club Timișoara (ambele ong-uri sunt membri fondatori ai Asociației Timișoara Capitală Culturală Europeană), cu susținerea FLEX România, a editat revista ”Timișoara, pol al turismului cultural bănățean”. Aceasta a fost lansată la sfârşitul lunii ianuarie 2018 şi își propune să scoată în evidență, în prima ediție, caracterul diversificat al multor festivaluri, chiar târguri, de la clasic la divertisment, ce au loc, anual, în regiunea de vest, în Timiș, Arad şi Caraș-Severin. Revista, coordonată de Lia Lucia Epure, este bilingvă, în română și engleză, şi reflectă doar o parte din minunăția atracțiilor turistice, având o componentă culturală evidentă.

Comentarii

comentarii