În ziua alegerilor prezidențiale, rectorul UVT și deputatul Marilen Gabriel Pirtea a transmis un mesaj public în care subliniază importanța votului nu doar ca gest civic, ci și ca alegere strategică pentru viitorul României.
„Astăzi, patriotismul autentic înseamnă să cunoști limba română, să îți faci meseria cu responsabilitate, să gândești critic și să te implici în viața comunității. Falsul patriotism nu face decât să adâncească diviziunile din societate și să alimenteze resentimentele. E un drum fără ieșire”, a declarat Pirtea.
Parlamentarul afirmă că alegerea președintelui este un act de normalitate, care poate aduce mai mult echilibru și claritate în politica românească. În opinia sa, viitorul șef al statului trebuie să fie „un garant al valorilor moderne, un lider care să inspire încredere și armonie socială”.
Marilen Pirtea a evidențiat și dimensiunea economică a votului, punctând că apartenența României la Uniunea Europeană și accesul la fondurile europene sunt esențiale pentru dezvoltarea locală și pentru menținerea locurilor de muncă. „Orice pas greșit în relația cu instituțiile europene ar însemna pierderi uriașe pentru economia românească”, a avertizat acesta.
Totodată, deputatul de Timiș a făcut apel la apărarea libertăților câștigate, inclusiv libertatea de circulație în spațiul european. „Timișorenii și timișenii prețuiesc enorm acest drept – de a studia, munci și trăi oriunde în Europa.”
În încheiere, Pirtea a subliniat că votul din 18 mai 2025 are o semnificație profundă și pentru tinerii din generația Alfa, născuți după 2010: „Acești copii ne vor întreba, pe bună dreptate, cum am votat: pentru sau împotriva Europei? Eu am votat pentru viitorul lor, într-o țară împăcată, conștientă de locul său în familia europeană.”