Acasă Economic Marilen Pirtea consideră că antreprenorii din Banat ar putea profita de problemele...

Marilen Pirtea consideră că antreprenorii din Banat ar putea profita de problemele marilor investitori din domeniul „automotive” obligați să își suspende activitatea în Ucraina și Rusia

DISTRIBUIȚI

Spre deosebire de alte voci din mediul public, Marilen Pirtea, deputat PNL Timiș și rector al UVT, consideră că firmele care relocarea activităților suspendate ale marilor investitori din Ucraina și Rusia în România nu este o alternativă realistă, cel puțin nu pe termen scurt și mediu.  În acest condiții, Pirtea spune că vidul creat de operațiunile suspendate poate fi acoperit, în schimb, de IMM-urile antreprenorilor din România, cu precădere de cei din Banat.

„Ne aflăm într-un moment de suprapunere a trei crize, energetică, pandemică și militară, invazia  Rusiei în Ucraina suprapunându-se cu o perioada de instabilitate în întreaga lume. Mai mult însă, în economia reală se manifestă și un blocaj semi-generalizat al lanțurilor de aprovizionare cu microprocesoare și semiconductori, care se utilizează în toate produsele electronice sau care depind de componente electronice. Producția de electrocasnice, echipamente IC&C, echipamente video, tehnică sofisticată din transporturi auto, robotică, aviație sau tehnologie de vârf pentru agricultură, sunt câteva dintre sectoarele productive în care criza majoră de microcipuri a condus la întârzieri de luni de zile, până la 12 sau 18 luni, pentru comenzi de echipamente complexe. Toți producătorii majori sunt afectați, de la producătorii germani, francezi sau japonezi din industria auto, până la furnizorii globali de telefoane mobile sau laptopuri”, observă, în primul rând, deputatul.

„Războiul din Ucraina amplifică în plan european o contracție a economiei reale, datorată întârzierilor mari generate în ciclurile productive de absența critică a microcipurilor. Germania este singura economie europeană care a înregistrat inaugurarea unei noi fabrici de semiconductori, care, este adevărat, a însemnat o investiție Bosch de 1 miliard de euro, proiectată și derulată timp de zece ani, până la deschiderea din 2021. Retragerea companiilor din domeniul automotive din Ucraina este acum forțată de violența și pericolele critice ale războiului din această țară, însă sectorul european al construcțiilor auto este unul care resimte în mod global scăderile comerciale, generate dinainte de izbucnirea războiului din Ucraina. Soluția relocării în România a unităților productive din Ucraina nu înseamnă ieșirea din criză, pe termen scurt, pentru aceste companii, la fel cum nici relocarea lor în oricare altă țară est-europeană nu va consemna un succes imediat, procesul este mult mai complex, pe o durată mult mai amplă”, continuă Marilen Pirtea.

În aceste condiții, deputatul propune altă soluție: sprijinirea antreprenorilor locali. Ar exista, astfel, măcar premisele unui succes local, dacă nu ieșirea din criză. Antreprenorii bănățeni din domeniul IT, consideră deputatul, sunt pe deplin pregătiți pentru acest rol, având în vedere specializările universitare din această regiune, în mod special din Timișoara.

„Pentru noi, prin prisma economiei locale și regionale, având în vedere nivelul de profesionalizare a forței de muncă din segmentul economiei automotive, ar fi foarte ușor să asimilăm companii și unități de producție relocate din Ucraina, dar succesul lor nu poate fi întrevăzut pe termen scurt și mediu, în situația critică a contracției economice generalizate din Europa și din economia globală. În schimb, tendința firească este de a genera proiecte și direcții de specializare a pieței muncii cu o valoare adăugată superioară, prin care se dezvoltă Întreprinderile Mici și Mijlocii. Aceste profesii specializate, active în piața muncii prin sectorul antreprenorial, pot acoperi foarte bine întregul orizont al serviciilor și activităților suport, de înaltă specializare, pentru care universitățile timișorene oferă mai multe programe de studii. Soluția reală pentru restartarea economică a regiunii noastre, în această perioadă, cu mai multe crize suprapuse, este legată direct de promovarea antreprenoriatului. Tinerii absolvenți sunt primii care se implică cu succes în economie prin inițiative antreprenoriale, mai ales când vorbim despre cei formați în cadrul programelor de studii orientate către producția software, cybersecurity, criptomonede, automatizări, aplicații multimedia, proiectare urbană, telemedicină, robotică, dar și multe altele, la fel de avansate, propuse de centrul universitar timișorean, programe care se află în avangarda dezvoltării unor sectoare de antreprenoriat foarte relevante pentru întregul spațiu economic european”, conchide liberalul Marilen Gabriel Pirtea.

Comentarii

comentarii